Descarcă aplicația DIGI TV
bridgerton 2

Au fost lansate primele imagini oficiale din "Bridgerton", sezonul 2. Cum arată noul personaj principal feminin

Serialul de epocă "Bridgerton" pregătește un nou sezon pentru fanii care s-au delectat cu povestea de dragoste dintre Daphne și ducele de Hastings, iar primele imagini, care redau un nou personaj, au fost deja lansate.

Deși sezonul acesta, personajul Simon Basset, interpretat de Rege-Jean Page nu va mai fi prezent, serialul aduce urmăritorilor săi un nou cuplu principal, format din Anthony Bridgerton (Jonathan Bailey) și Kate Sharma (Simone Ashley).

Filmările pentru sezonul 2 al serialului Bridgerton au început în luna mai, însă au fost oprite pentru o perioadă nedeterminată. În ciuda acestui lucru, cei de la Netflix au lansat primele imagini oficiale din noul sezon prin care introduc noul personaj central feminin al seriei, tânăra rebelă, Kathe Sharma, care îi va fura inima lui Anthony Bridgerton, fratele mai mare al lui Daphne.

„Dragi cititori, autorul este foarte fericit să vă ofere o primă privire asupra sezonului care urmează să fie lansat și chiar mai fericit să v-o prezinte pe domnișoara Kate Sharma”, au spus aceștia într-un mesaj pe Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: "Răzbunarea" lui Kim Cattrall. După ce fostele colege din Sex and the City au reînceput filmările, ea a prins un rol alături de Robert De Niro

Personajul Kathe Sharma va fi interpretat de actrița britanică, de origine indiană, Simone Ashley, cunoscută în special pentru rolul din serialul "Sex Education".

În clipul publicat de platforma de streaming, personajul jucat de aceasta și Anthony au o discuție în contradictoriu, care se lasă cu un flirt din partea membrului familiei Bridgerton.

Citește și: Will Smith, atent la filmele alese în cariera sa: Am vrut să joc roluri pe care le-ar fi primit Tom Cruise

Întrucât serialul urmează linia narativă din romanele Juliei Quinn, care explorează viața sentimentală a tuturor membrilor familiei Bridgerton, este de înțeles de ce al doilea sezon evocă relațiile amoroase ale lui Anthony Bridgerton, fratele cel mare al lui Daphne.

Deși Rege-Jean Page nu va face parte din distribuția noului sezon, Phoebe Dynevor va putea fi văzută ca personaj secundar.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
marți10.11
06:20 The Silent Hour: Martor fara glas
07:55 Bomba zilei
09:30 Reteaua Miraculoasa
11:00 Rocky Balboa
12:40 Chemarea Venetiei
14:15 Ultimul razboinic al aerului
15:50 Marita-te cu mine
17:40 Baieti rai 2
20:00 Razboi in bucatarie
21:55 Resident Evil: Rasplata
23:20 Trafic mortal
01:15 Fuga
03:10 Secrete oficiale
04:55 Mob Land
Ultimele știri
judi dench (7)
Cum au convins-o doi actori celebri pe Judi Dench să joace în filmele lor. „Sunt mult prea ușor de cucerit”

Vin Diesel a depus eforturi mari pentru a o convinge pe Judi Dench să joace în „Chronicles of Riddick”, în urmă cu mai bine de 20 de ani...

Toukie Smith (4)
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au fost împreună în anii '90

Fosta iubită a lui Robert De Niro, Toukie Smith, a murit la vârsta de 74 de ani. Actriță și model, Toukie Smith a fost una dintre cele mai...

Bruce Willis
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul de 71 de ani "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care descoperă lucruri"

Starea de sănătate a lui Bruce Willis continuă să se deterioreze, la aproape patru ani de când familia sa a anunțat că suferă de demență...

Partenerii noștri
judi dench (7)
Cum au convins-o doi actori celebri pe Judi Dench să joace în filmele lor. „Sunt mult prea ușor de cucerit”

Vin Diesel a depus eforturi mari pentru a o convinge pe Judi Dench să joace în „Chronicles of...

Filmnow.ro
Trei zodii pe care Universul le favorizează pe 11 noiembrie
Trei zodii pe care Universul le favorizează pe 11 noiembrie

Trei zodii pe care Universul le favorizează pe 11 noiembrie

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare într-o singură zi
Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate asemănătoare într-o...

Nu ai timp să mergi la sală de trei ori pe săptămână? Un studiu arată cum poți obține rezultate...

Digi-World.tv
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un SMS: "Era foarte autoritar"
Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o printr-un SMS: "Era...

Ce spunea Katy Perry despre Russell Brand înainte ca el să fie condamnat pentru viol. A părăsit-o...

ProFM.ro
Un jurnalist din Olanda a aflat de ce nu mai joacă Dennis Man la PSV: "Aici nu merge așa!"
Un jurnalist din Olanda a aflat de ce nu mai joacă Dennis Man la PSV: "Aici nu merge așa!"

Internaționalul român joacă puțin sau aproape deloc în Olanda.

DigiSport.ro
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane de vizualizări
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane de...

„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50...

Digi-AnimalWorld.tv
Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența
Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența

Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența

Digi-Life.tv
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste un an de la moartea campionului
"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui Mihai Leu, la peste un an de la...

"După 34 de ani împreună, încă te caut în fiecare zi". Mesajul sfâșietor al văduvei lui...

DigiFM.ro