Descarcă aplicația DIGI TV
Matthew McConaughey Opens Wilderness Cabin In Sydney, Australia Matthew McConaughey , GETTY IMAGES

Astăzi este unul dintre cei mai admirați actori de la Hollywod. Cum arăta Matthew McConaughey la 19 ani

Matthew McConaughey, la bustul gol, pe vremea studenției, pe când avea doar 19 ani. Este imaginea pe care chiar actorul texan a publicat-o pe contul lui de Instagram. În 1988, starul acum în vârstă de 51 de ani a locuit câteva luni în Australia, pentru un schimb de experiență în cadrul Rotary Youth Exchange.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Deși inițial a fost respins în acest program, a reușit în cele din urmă să se înscrie cu ajutorul unui australian.

Actorul a vorbit despre acea perioadă inclusiv în cartea sa de memorii, „Greenlights”, lansată în octombrie 2020.

Matthew McConaughey a stat aproape un an în Australia. Acesta a povestit că pentru a lucra la un proiect, a ales să stea singur într-o casă fără electricitate, într-o zonă departe de lume, timp de 50 de zile.

McConaughey avea să revină în Australia câțiva ani mai târziu, în 2003, pentru premiera „How To Lose A Guy In 10 Days”. Și a căutat să le mulțumească familiilor care l-au găzduit în acea perioadă în Australia.

MATTHEW MCCONAUGHEY VREA SĂ FIE GUVERNATORUL TEXASULUI, IAR SONDAJELE ÎL ARATĂ FAVORIT

Pe filmnow.ro găsești și:

MATTHEW MCCONAUGHEY RĂSPUNDE LA DEZVĂLUIRILE INTIME FĂCUTE DE KATE HUDSON DESPRE SĂRUTURILE LOR ÎN FILME

MATTHEW MCCONAUGHEY, DEZVĂLUIRI ȘOCANTE: A FOST MOLESTAT DE UN BĂRBAT CÂND AVEA 18 ANI, FIIND ÎN STARE DE INCONȘTIENȚĂ

 

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
marți03.11
07:15 Stapanul Inelelor: Razboiul Rohirrimilor
09:25 Acvila legiunii a IX-a
11:10 Dulcele bar
12:55 Proiectul Almanac
14:35 Asta-i viata
16:25 Fermierul astronaut
18:05 Baieti rai
20:00 Poarta-te ca o doamna gandeste ca un barbat
21:55 Resident Evil : Viata de apoi
23:25 T.I.M.
01:05 Nebunia de la Slaughterhouse
02:45 Alte 48 de ore
04:15 Operatiunea Rakka
Ultimele știri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, actrița în vârstă...

Selma Blair / Profimedia
Selma Blair, primele declarații după incidentul din avion. Actrița a izbucnit în lacrimi: „Nu am vrut niciodată să rănesc pe nimeni”

Selma Blair a rupt tăcerea după aproape trei săptămâni de la incidentul care a dus la arestarea sa, în urma unui zbor către New York...

Premiere Of Universal Pictures And Legendary Pictures' "Blackhat" - Red Carpet
Michael Mann, rănit de un glonţ. Regizorul filmelor „Heat” și „Collateral” a ajuns la spital. „O armă s-a descărcat accidental”

Regizorul Michael Mann, cunoscut pentru filmele sale poliţiste şi cu gangsteri, a fost rănit accidental de un glonţ, sâmbătă, într-un...

Partenerii noștri
Chelsea Film Festival's Icon Award
La 77 de ani, Jessica Lange sugerează că s-ar putea pensiona curând: „A fost o carieră extraordinară”

Jessica Lange a declarat că s-ar putea retrage curând de la Hollywood. Într-un interviu acordat...

Filmnow.ro
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe primul loc
Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet după ce se pun pe...

Patru zodii favorizate până la finalul anului 2026. Pentru acești nativi viața se schimbă complet...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului
Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute asupra organismului

Frigul ar putea prelungi viața. Ce au descoperit cercetătorii despre efectul temperaturilor scăzute...

Digi-World.tv
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for Christmas is You”
„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual piesa „All I Want for...

„E timpul!” Mariah Carey a dat startul sezonului de Crăciun din 2026. Câți bani îi aduce anual...

ProFM.ro
Cum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014. Imaginile au făcut înconjurul lumii
Cum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014. Imaginile au făcut...

În 2014, în timpul turneului ATP de la Rio Janeiro, a avut loc un episod care a făcut înconjurul...

DigiSport.ro
Monstrul care a îngrozit Africa! Cântărește 900 de kilograme, a ucis 300 de oameni și a scăpat de toate tentativele de capturare
Monstrul care a îngrozit Africa! Cântărește 900 de kilograme, a ucis 300 de oameni și a scăpat de toate tentativele de...

Monstrul care a îngrozit Africa! Cântărește 900 de kilograme, a ucis 300 de oameni și a scăpat de...

Digi-AnimalWorld.tv
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în longevitate
Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai mari experți în...

Cum să trăiești cu 20 de ani mai mult. Cele 4 obiceiuri zilnice recomandate de unul dintre cei mai...

Digi-Life.tv
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care a devenit mândria orașului Hull
A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care a devenit mândria...

A călătorit 28 de ani pe jos în jurul lumii, iar acum s-a întors acasă. Povestea britanicului care...

DigiFM.ro