Descarcă aplicația DIGI TV
"Artificial" Gala - The 70th BFI London Film Festival Andrew Garfield. "Artificial" (2026). Getty Images

Andrew Garfield, despre „Artificial”, în regia lui Guadagnino: Trebuie să ştim cine se află la putere şi cine creează noua noastră lume

Curiozitatea şi teama au stat la baza interpretării actorului Andrew Garfield în lungmetrajul "Artificial" despre compania de inteligenţă artificială OpenAI, regizat de cineastul Luca Guadagnino, care a avut premiera duminică la Festivalul de Film de la Londra.

Andrew Garfield îl interpretează pe Sam Altman, CEO-ul OpenAI, într-un film cu o acţiune întinsă pe parcursul a două decenii, ce prezintă naşterea şi dezvoltarea companiei de inteligenţă artificială din spatele ChatGPT, precum şi concedierea dramatică şi reangajarea acestuia în 2023, arată Reuters, citată de Agerpres.

"Cred că motivul pentru care am fost atras de acest proiect a fost pur şi simplu o combinaţie de curiozitate şi teamă, precum şi dorinţa de a încerca să-i înţeleg cât mai profund posibil pe oamenii care ne conduc spre această următoare etapă a lumii", a declarat actorul englez, care deţine şi cetăţenia americană.

"Există un sentiment de curaj, imaginaţie şi rezilienţă pe care aceşti oameni aflaţi la conducerea acestor companii trebuie să-l aibă, capacitatea lor de a face faţă atâtor critici şi unei atenţii atât de minuţioase îndreptate asupra lor ca persoane. Şi este important să facem asta pentru că trebuie să ştim cine se află la putere şi cine creează noua noastră lume", a adăugat el.

Citește și: Andrew Garfield rupe tăcerea despre Tom Holland. Ce crede cu adevărat despre succesorul său în rolul Spider-Man

Andrew Garfield nu s-a întâlnit cu Sam Altman în timpul pregătirilor sale pentru acest rol: Nu-l cunosc 

Andrew Garfield, care a juca şi în filmul din 2010 despre originile reţelei de socializare Facebook, "The Social Network", nu l-a contactat şi nici nu s-a întâlnit cu Sam Altman în timpul pregătirilor sale pentru acest rol.

"Nu-l cunosc pe Sam şi simt multă compasiune pentru o persoană care are aproape vârsta mea şi despre care se realizează acum un film. Nu este vorba despre el, ci despre o viziune asupra acestei poveşti şi a rolului său în ea", a mai Garfield.

Compania OpenAI nu a dat curs solicitării transmise de Reuters de a face declaraţii pe această temă. Într-un interviu acordat pentru revista Vanity Fair, Sam Altman a declarat că nu se aşteaptă la "o reprezentare fidelă" în acest film.

Cu un scenariu semnat de Simon Rich, scenarist al emisiunii TV "Saturday Night Live" şi câştigător al unui premiu Emmy, filmul "Artificial" îl are în celălalt rol principal pe actorul rus Yura Borisov, nominalizat la Oscar în 2024 (pentru filmul "Anora"), care îl interpretează pe Ilya Sutskever, cofondator şi fost director ştiinţific al OpenAI, care a părăsit compania după ce a fost implicat în îndepărtarea temporară a lui Sam Altman.

Filmul prezintă totodată diferenţele etice şi conflictul privind siguranţa AI dintre Altman şi Sutskever, cel din urmă fiind pregătit profesional de Geoffrey Hinton, cunoscut drept "Naşul AI-ului", interpretat în noul lungmetraj de actorul Mark Rylance.

În film mai joacă Ike Barinholtz în rolul lui Elon Musk, CEO-ul Tesla şi SpaceX. Monica Barbaro o intepretează pe Mira Murati, fosta directoare de tehnologie din cadrul OpenAI.

Lungmetrajul "Artificial" a fost filmat în 2025 şi este lansat în contextul îngrijorărilor tot mai mari declanşate de recentele incidente înregistrate de companiile OpenAI şi Anthropic, care au stârnit temeri că sistemele AI rebele ar putea scăpa de sub controlul oamenilor.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
miercuri14.10
07:20 Whiskey Tango Foxtrot
09:05 Planeta Maimutelor: Invazia
10:45 Ochi de vultur
12:35 Bernadette
14:05 Hobbitul: Dezolarea lui Smaug
16:35 Ariciul Sonic 2
18:30 intr-un suflet
20:00 Banditi!
22:00 Overlord
23:50 Girls Trip: Dezmat cu fetele
00:55 Pe muchia iernii
02:20 Mascul necrutator
04:20 Nebunia de la Slaughterhouse
Ultimele știri
"No Half Measures: Creating The Final Season Of Breaking Bad" DVD Launch - Red Carpet
Viața plină de încercări a lui RJ Mitte. A îndurat tratamente crunte, și-a întreținut familia din adolescență și se pregătea de nuntă

RJ Mitte, actorul care l-a interpretat pe Walter White Jr. în celebrul serial "Breaking Bad", a murit la numai 34 de ani, pe 12 octombrie...

Wake Up Dead Man NY Special Screening
TRAILER. Daniel Craig, în primele imagini din „Narnia: The Magician’s Nephew”. O lume fermecată reinterpretată de Greta Gerwig

Daniel Craig introduce un univers fantastic în primul trailer al filmului „Narnia: The Magician’s Nephew”. Lumea fermecată din cărțile...

Sofia Vergara și Joe Manganiello
Joe Manganiello ar fi fost „blestemat” de fostul logodnic al Sofiei Vergara. Ce i-ar fi spus un șaman din Cuba

Joe Manganiello a făcut dezvăluiri neașteptate despre perioada în care era căsătorit cu Sofía Vergara. În noua sa carte de memorii...

Partenerii noștri
"No Half Measures: Creating The Final Season Of Breaking Bad" DVD Launch - Red Carpet
Viața plină de încercări a lui RJ Mitte. A îndurat tratamente crunte, și-a întreținut familia din adolescență și se...

RJ Mitte, actorul care l-a interpretat pe Walter White Jr. în celebrul serial "Breaking Bad", a...

Filmnow.ro
4 zodii ies, în sfârșit, din perioada problemelor financiare. În a doua jumătate a lunii octombrie 2026, banii încep să vină mai ușor
4 zodii ies, în sfârșit, din perioada problemelor financiare. În a doua jumătate a lunii octombrie 2026, banii încep să...

4 zodii ies, în sfârșit, din perioada problemelor financiare. În a doua jumătate a lunii octombrie...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă amprenta asupra noastră
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă amprenta...

10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își...

Digi-World.tv
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală
Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit virală

Reacția lui MGK după ce s-a spus că regretă despărțirea de Megan Fox. Replica lui vulgară a devenit...

ProFM.ro
De nicăieri! A doua zi după Inter - Club Brugge, a anunțat pe toată lumea: ”Eu și Alina ne-am despărțit”
De nicăieri! A doua zi după Inter - Club Brugge, a anunțat pe toată lumea: ”Eu și Alina ne-am despărțit”

S-a despărțit de soție.

DigiSport.ro
Un „pește canibal” cu dinți ca niște colți, găsit pe o plajă din Oregon. Creatura rară a fost studiată de specialiști
Un „pește canibal” cu dinți ca niște colți, găsit pe o plajă din Oregon. Creatura rară a fost studiată de specialiști

Un „pește canibal” cu dinți ca niște colți, găsit pe o plajă din Oregon. Creatura rară a fost...

Digi-AnimalWorld.tv
Beneficiile dovleacului pentru sănătate. De ce este recomandat să îl consumi toamna
Beneficiile dovleacului pentru sănătate. De ce este recomandat să îl consumi toamna

Beneficiile dovleacului pentru sănătate. De ce este recomandat să îl consumi toamna

Digi-Life.tv
De ce s-ar fi temut Elena Ceaușescu de Nadia Comăneci. Legătura cu Nicu ar fi cântărit decisiv
De ce s-ar fi temut Elena Ceaușescu de Nadia Comăneci. Legătura cu Nicu ar fi cântărit decisiv

De ce s-ar fi temut Elena Ceaușescu de Nadia Comăneci. Legătura cu Nicu ar fi cântărit decisiv

DigiFM.ro