Descarcă aplicația DIGI TV
Alexander Payne Alexander Payne. Profimedia

Alexander Payne va prezida juriul Festivalului de Film de la Veneţia în 2025: O mare onoare și o bucurie

Regizorul american Alexander Payne va prezida juriul celei de-a 82-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia, care se va desfăşura între 27 august şi 6 septembrie în Oraşul Dogilor, au anunţat luni organizatorii.

"Este o mare onoare şi o bucurie să fac parte din juriul de la Veneţia", care va fi responsabil de acordarea prestigiosului Leu de Aur pentru cel mai bun film - acordat anul trecut spaniolului Pedro Almodovar, a declarat regizorul de origine greacă într-un comunicat. „Deşi împărtăşesc ambivalenţa unui cineast cu privire la compararea filmelor între ele, venerez istoria de aproape 100 de ani a Festivalului de Film de la Veneţia de a celebra cu voce tare filmul ca formă de artă. Nu aş putea fi mai încântat”.

Câştigătorul a două premii Oscar a fost ultima dată la Veneţia cu „Downsizing”, comedia sa SF despre oamenii care sunt miniaturizaţi pentru a salva planeta, cu Matt Damon în rolul principal, care a deschis festivalul în 2017.

Regizorul în vârstă de 64 de ani, care este şi scenarist şi producător, a co-scris scenariul pentru "Jurassic Park 3" în 2001.

Cele opt lungmetraje ale lui Payne - toate comedii - au fost nominalizate la 24 de premii Oscar, inclusiv de patru ori pentru cel mai bun film şi de trei ori pentru regie. El a câştigat de două ori pentru scenariu adaptat. Cel mai recent film al lui Payne, „The Holdovers”, a câştigat Oscarul pentru actriţă în rol secundar în 2024. Printre celelalte titluri ale sale se numără „Citizen Ruth” (1996), „Election” (1999), „About Schmidt” (2002), „The Descendants” (2011) şi „Nebraska” (2013).

Alexander Payne face parte din acel cerc restrâns de cineaşti a căror pasiune pentru cinema se hrăneşte din cunoaşterea filmelor din trecut şi din curiozitatea lor faţă de cinematografia contemporană, fără frontiere sau bariere de niciun fel. Aceste calităţi, împreună cu experienţa sa de cineast, regizor şi scenarist, fac din el candidatul ideal pentru a prezida lucrările Juriului de la Veneţia”, a comentat Alberto Barbera, directorul artistic al Mostra, transmite News.ro.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
marți10.11
06:20 The Silent Hour: Martor fara glas
07:55 Bomba zilei
09:30 Reteaua Miraculoasa
11:00 Rocky Balboa
12:40 Chemarea Venetiei
14:15 Ultimul razboinic al aerului
15:50 Marita-te cu mine
17:40 Baieti rai 2
20:00 Razboi in bucatarie
21:55 Resident Evil: Rasplata
23:20 Trafic mortal
01:15 Fuga
03:10 Secrete oficiale
04:55 Mob Land
Ultimele știri
judi dench (7)
Cum au convins-o doi actori celebri pe Judi Dench să joace în filmele lor. „Sunt mult prea ușor de cucerit”

Vin Diesel a depus eforturi mari pentru a o convinge pe Judi Dench să joace în „Chronicles of Riddick”, în urmă cu mai bine de 20 de ani...

Toukie Smith (4)
A murit Toukie Smith, mama gemenilor lui Robert De Niro. Starul din Taxi Driver și actrița din Miami Vice au fost împreună în anii '90

Fosta iubită a lui Robert De Niro, Toukie Smith, a murit la vârsta de 74 de ani. Actriță și model, Toukie Smith a fost una dintre cele mai...

Bruce Willis
Bruce Willis, tot mai afectat de demență. Actorul de 71 de ani "trăiește în lumea lui": "Uneori pare un bebeluș care descoperă lucruri"

Starea de sănătate a lui Bruce Willis continuă să se deterioreze, la aproape patru ani de când familia sa a anunțat că suferă de demență...

Partenerii noștri
judi dench (7)
Cum au convins-o doi actori celebri pe Judi Dench să joace în filmele lor. „Sunt mult prea ușor de cucerit”

Vin Diesel a depus eforturi mari pentru a o convinge pe Judi Dench să joace în „Chronicles of...

Filmnow.ro
11 noiembrie (11.11), zi specială în numerologie. Ce semnificație are în 2026
11 noiembrie (11.11), zi specială în numerologie. Ce semnificație are în 2026

11 noiembrie (11.11), zi specială în numerologie. Ce semnificație are în 2026

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Sfaturile unui chirurg cardiolog. Ce să mănânci și ce să eviți pentru o inimă sănătoasă
Sfaturile unui chirurg cardiolog. Ce să mănânci și ce să eviți pentru o inimă sănătoasă

Sfaturile unui chirurg cardiolog. Ce să mănânci și ce să eviți pentru o inimă sănătoasă

Digi-World.tv
Delia a lansat o piesă care a atins o coardă sensibilă: "Doar tu mai ai curaj să spui lucrurilor pe nume!"
Delia a lansat o piesă care a atins o coardă sensibilă: "Doar tu mai ai curaj să spui lucrurilor pe nume!"

Delia a lansat o piesă care a atins o coardă sensibilă: "Doar tu mai ai curaj să spui lucrurilor pe...

ProFM.ro
Cât a putut să-i plătească Ion Țiriac lui Gigi Becali pe 4 icoane: "E un om bun cum n-am întâlnit"
Cât a putut să-i plătească Ion Țiriac lui Gigi Becali pe 4 icoane: "E un om bun cum n-am întâlnit"

Gigi Becali (68 de ani) a transmis că singurul român în fața căruia se înclină este miliardarul Ion...

DigiSport.ro
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane de vizualizări
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane de...

„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50...

Digi-AnimalWorld.tv
Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența
Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența

Vacanțele pot prelungi viața și reduce riscul de deces. Pragul de 21 de zile care face diferența

Digi-Life.tv
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare: "Am făcut școală, sunt acreditat"
Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o meserie surprinzătoare: "Am făcut...

Îl mai știi pe Americanu’ din "La Bloc"? A fost la un pas de moarte, iar acum are o...

DigiFM.ro