Descarcă aplicația DIGI TV
Al Pacino și Diane Keaton Al Pacino și Diane Keaton / Credit foto: Profimedia Images, Getty Images

Al Pacino, primele declarații după moartea lui Diane Keaton, fosta lui colegă și iubită: „Am fost șocat. A trăit fără limite!”

Al Pacino a reacționat după moartea actriței Diane Keaton, fosta sa colegă de platou și iubită, care s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani, din cauza unei pneumonii.

Actorul, aflat la filmări la Paris în momentul în care a aflat vestea, a avut nevoie de câteva zile pentru a procesa vestea, iar joi, acesta a declarat pentru Deadline că pierderea ei l-a marcat profund.

„Am fost șocat când am auzit vestea prima dată”, a spus el, potrivit People. „Diane a fost iubita mea, prietena mea, o persoană care mi-a adus fericire de nenumărate ori și mi-a influențat drumul în viață. Deși au trecut mai bine de 30 de ani de când am fost împreună, amintirile au rămas vii, iar odată cu dispariția ei, au revenit cu o intensitate care este atât dureroasă, cât și emoționantă”.

Citește și:  Dezvăluiri despre ultimele luni din viața actriței Diane Keaton. Prietenă apropiată: „Era foarte, foarte slabă”

Pacino și Keaton au jucat împreună în trilogia legendară „Nașul”, unde au interpretat rolurile lui Michael și Kay Corleone, iar relația lor de pe ecran s-a transformat și într-una reală. Keaton, care nu s-a căsătorit niciodată, a avut de-a lungul vieții a trăit povești de iubire și cu Woody Allen și Warren Beatty.

„A trăit fără limite, iar tot ce atingea purta energia ei inconfundabilă”, a spus Pacino. „A deschis uși pentru alții, a inspirat generații și a întruchipat un dar unic, care a strălucit atât prin munca, cât și prin viața ei. Oamenii îi vor duce dorul, dar mai mult decât atât, își vor aminti de ea. A fost de neoprit, puternică și, mai presus de toate, profund umană. Îmi voi aminti mereu de ea. Putea să zboare și, în inima mea, o va face mereu”.

Într-un interviu acordat revistei People în 2017, Diane Keaton mărturisea că a fost îndrăgostită de Pacino încă din perioada filmărilor pentru Nașul (1971): „Eram nebună după el. Fermecător, amuzant, un vorbăreț fără oprire. Avea ceva dintr-un orfan pierdut, un fel de geniu ciudat, un idiot savant adorabil. Și, Doamne, cât era de frumos!”

Citește și: Reese Witherspoon, în lacrimi pe scenă, după moartea lui Diane Keaton: "Unul dintre primii mei mentori. A fost indestructibilă"

Actrița a povestit și că, la un moment dat, i-a dat lui Pacino un ultimatum, dorindu-și să se căsătorească. Cum el a refuzat, povestea lor s-a încheiat. „Am muncit mult pentru acea relație. Poate nu am procedat perfect”, recunoștea Keaton.

Diane Keaton a murit la 79 de ani

Diane Keaton, una dintre cele mai iubite și apreciate actrițe de la Hollywood, a murit la vârsta de 79 de ani.

Potrivit revistei People, Keaton a murit în California, iar familia sa a transmis că, în aceste momente, își dorește discreție și respect pentru durerea pierderii.

Citește și: Diane Keaton e adepta ținutelor tinerești și acum. De ce nu iese niciodată din casă cu gâtul descoperit

Cariera legendară a actriței s-a întins pe mai bine de cinci decenii și a inclus roluri iconice în filme precum "Annie Hall", "The First Wives Club", "Something’s Gotta Give" și celebra serie "The Godfather". În 1977, Diane Keaton a câștigat premiul Oscar pentru Cea mai bună actriță, pentru interpretarea sa din "Annie Hall", rol care a consacrat-o definitiv în cinematografia mondială.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Diane Keaton a trăit povești de dragoste cu unii dintre cei mai cunoscuți actori din lume, dar și-a dorit cel mai mult o relație cu starul din „Pretty Woman”

Născută în Los Angeles, în 1946, sub numele Diane Hall, actrița era cea mai mare dintre cei patru copii ai familiei. Tatăl său a fost inginer constructor, iar mama, o femeie dedicată familiei, dar, după cum spunea Diane într-un interviu acordat People în 2004, ascundea visul unei cariere artistice: „În inima ei, cred că și-ar fi dorit să fie artistă. Cânta cu vocea, la pian, era frumoasă. A fost prima mea susținătoare”.

De-a lungul carierei sale, Diane Keaton a cucerit publicul nu doar prin talent, ci și prin stilul ei unic, o combinație de eleganță clasică, excentricitate și autenticitate. 

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
sâmbătă24.10
07:20 Viespea verde
09:10 Happy Feet 2: Mumble danseaza din nou
10:45 Paddington in Peru
12:25 Femeia Fantastica 1984
14:50 Holograma pentru rege
16:25 Morbius
18:05 Razboi in bucatarie
20:00 TAG: Da-o mai departe
21:40 Costumul
23:20 It
00:35 Challengers
02:45 Joker
04:40 S-a nascut o stea
Ultimele știri
"This World of Tomorrow" Off-Broadway Opening Night Curtain Call
După o absenţă de 14 ani, Tom Hanks revine pe Broadway cu un rol principal în „This World of Tomorrow”

Tom Hanks îşi va face revenirea pe Broadway, cu un rol principal în piesa "This World of Tomorrow", după o absenţă de 14 ani, informează...

gosling
Ryan Gosling, salvat de Julia Roberts în timpul filmărilor pentru „Project Hail Mary”: „Dacă ai o problemă, vorbește cu ea”

Ryan Gosling a găsit o soluție neașteptată la una dintre cele mai mari provocări cu care s-a confruntat în timpul filmărilor pentru...

Julie Andrews și Christopher Plummer
Julie Andrews, apariție rară la câteva zile după ce a împlinit 91 de ani. Cum arată și ce viață duce acum legendara "Mary Poppins"

Julie Andrews a împlinit 91 de ani pe 1 octombrie și duce astăzi o viață cât se poate de discretă, departe de agitația Hollywoodului...

Partenerii noștri
"This World of Tomorrow" Off-Broadway Opening Night Curtain Call
După o absenţă de 14 ani, Tom Hanks revine pe Broadway cu un rol principal în „This World of Tomorrow”

Tom Hanks îşi va face revenirea pe Broadway, cu un rol principal în piesa "This World of Tomorrow"...

Filmnow.ro
Lynda Carter, apariție spectaculoasă la 75 de ani: “Întinerește?”. Wonder Woman a dezvăluit secretul ei: “Doar apă și săpun”
Lynda Carter, apariție spectaculoasă la 75 de ani: “Întinerește?”. Wonder Woman a dezvăluit secretul ei: “Doar apă și...

Lynda Carter, apariție spectaculoasă la 75 de ani: “Întinerește?”. Wonder Woman a dezvăluit...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi concluzii ale oamenilor de știință
Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi concluzii ale oamenilor de știință

Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi concluzii ale oamenilor...

Digi-World.tv
10 melodii nepotrivite pentru dansul mirilor. Au fost greșit înțelese, nu sunt piese de dragoste
10 melodii nepotrivite pentru dansul mirilor. Au fost greșit înțelese, nu sunt piese de dragoste

10 melodii nepotrivite pentru dansul mirilor. Au fost greșit înțelese, nu sunt piese de dragoste

ProFM.ro
Au fost amici, acum și-au recunoscut relația: "Bifează toate cele 55 de cerințe pe care le am! Nu-i așa că e incredibil?"
Au fost amici, acum și-au recunoscut relația: "Bifează toate cele 55 de cerințe pe care le am! Nu-i așa că e...

Cei doi formează unul dintre cele mai urmărite cupluri ale momentului.

DigiSport.ro
Motivul pentru care pisicile nu suportă ușile închise. Explicația pe care puțini proprietari o știu
Motivul pentru care pisicile nu suportă ușile închise. Explicația pe care puțini proprietari o știu

Motivul pentru care pisicile nu suportă ușile închise. Explicația pe care puțini proprietari o știu

Digi-AnimalWorld.tv
Cultul dovleacului. De ce a devenit un simbol în mituri și ritualuri
Cultul dovleacului. De ce a devenit un simbol în mituri și ritualuri

Cultul dovleacului. De ce a devenit un simbol în mituri și ritualuri

Digi-Life.tv
Prognoza ANM pentru 4 săptămâni: vreme mai rece decât normalul în prima parte din noiembrie
Prognoza ANM pentru 4 săptămâni: vreme mai rece decât normalul în prima parte din noiembrie

Prognoza ANM pentru 4 săptămâni: vreme mai rece decât normalul în prima parte din noiembrie

DigiFM.ro