Descarcă aplicația DIGI TV
Patrick Duffy Patrick Duffy / Getty Images

Adevărul despre relația dintre Patrick Duffy și Linda Purl. Cum a ajuns actorul din ”Dallas” să se îndrăgostească la patru ani de când a rămas văduv

Au trecut patru ani de când soția lui Patrick Duffy, femeia care i-a fost alături timp de 43 de ani, s-a stins din viață, iar actorul din ”Dallas” nu se gândea că va mai cunoaște dragostea. Totul s-a schimbat, însă, de curând, când a cunoscut-o pe Linda Purl.

Citește și: Patrick Duffy a găsit dragostea în pandemie, la trei ani de la moartea soției. "Sunt uimit când realizez că mă iubește"

În cadrul unui interviu, Patrick Duffy, în vârstă de 72 de ani, a mărturisit că el și Linda Purl au vorbit săptămâni întregi înainte să se sărute pentru prima dată, iar lucrurile merg foarte bine pentru ei, mai ales că nu-și imaginau că se vor mai îndrăgosti.

Patrick Duffy și Linda Purl
Patrick Duffy și Linda Purl sunt împreună de un an. / Foto: Profimedia

"Am vorbit și ne-am văzut pe Zoom în fiecare seară, pentru două-trei ore, așa că am avut timp să ne explorăm istoriile personale, trecutul, iubirile. Am ascultat muzică împreună și am discutat despre subiecte pe care le-ai acoperi în luni întregi de relație", a povestit Patrick.

Citește și: Patrick Duffy, complet diferit de perioada “Dallas”. Cum arata acum interpretul lui Bobby Ewing

”Ajungi într-un punct în care te gândești: ”Totul este despre ea. Cum să-i pun zâmbetul acela pe buze?” Am eliminat toate testele și am avut grijă să nu repetăm greșelile din relațiile anterioare. Totul e bine și drăguț.”, a povestit actorul.

Patrick Duffy, actorul care i-a dat viață lui Bobby din ”Dallas”, a fost căsătorit cu balerina Carlyn Rosser din 1974 până în 2017, când s-a stins din viață. Ulterior, el s-a concentrat pe cei doi copii ai lui, iar anul trecut, după ce a petrecut mai mult timp cu Linda Purl, din cauza carantinei, aceștia au decis să-și acorde o șansă.

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
luni19.10
06:15 Lumea e a ta
07:50 Gemini: Conspiratia
09:40 Detectiv in pasi de dans: Tangoul mortii
11:05 Razboinicul Vanator si Craiasa Zapezii
12:55 Blind Date
14:25 Baieti rai 2
16:45 Robin Hood: Barbati in izmene
18:25 Chemarea Venetiei
20:00 Indiana Jones si ultima cruciada
22:00 Voyeurii
23:50 Nemilos
00:50 Bill
02:20 Ziua Z: Apocalipsa
04:10 Terapie de cuplu
05:40 Nu e loc de iertare
Ultimele știri
Keri Russell
Keri Russell își cumpără singură rochiile pentru evenimente. E un star, dar ea nu se vede așa: "Nu le pot obține. Nu sunt faimoasă"

Deși este una dintre cele mai apreciate actrițe de la Hollywood, Keri Russell spune că nu beneficiază de același tratament ca marile...

Diana Rigg în "Game of Thrones"
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale. De ce a recurs la asta

Actrița britanică Rachael Stirling, fiica regretatei Diana Rigg, cunoscută pentru rolul Olenna Tyrell din serialul "Game of Thrones", a...

Archival Cinema
7 seriale pe care să le vezi dacă ești fan „Gilmore Girls”. De la „Bunheads” la „Ginny & Georgia”

Dacă ai terminat „Gilmore Girls” și îți este dor de atmosfera din Stars Hollow, de dialogurile rapide, relațiile complicate și poveștile...

Partenerii noștri
Keri Russell
Keri Russell își cumpără singură rochiile pentru evenimente. E un star, dar ea nu se vede așa: "Nu le pot obține. Nu...

Deși este una dintre cele mai apreciate actrițe de la Hollywood, Keri Russell spune că nu...

Filmnow.ro
Sheryl Crow, despre Armstrong: Ne-am despărțit în săptămâna când am aflat că am cancer. Apoi am auzit că ieșea cu o actriță faimoasă
Sheryl Crow, despre Armstrong: Ne-am despărțit în săptămâna când am aflat că am cancer. Apoi am auzit că ieșea cu o...

Sheryl Crow, despre Armstrong: Ne-am despărțit în săptămâna când am aflat că am cancer. Apoi am...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra sănătății
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment asupra...

Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui...

Digi-World.tv
Amy Winehouse, mărturisire cutremurătoare cu 4 ani înainte de moarte. Care era cea mai mare teamă a artistei
Amy Winehouse, mărturisire cutremurătoare cu 4 ani înainte de moarte. Care era cea mai mare teamă a artistei

Amy Winehouse, mărturisire cutremurătoare cu 4 ani înainte de moarte. Care era cea mai mare teamă a...

ProFM.ro
Lovitură de teatru în cazul lui Denis Drăguș
Lovitură de teatru în cazul lui Denis Drăguș

Probleme înainte de meciul FC Voluntari - FCSB.

DigiSport.ro
Momentul când două păsări se bat pe un pește. Imaginile surprinse în India au făcut înconjurul lumii
Momentul când două păsări se bat pe un pește. Imaginile surprinse în India au făcut înconjurul lumii

Momentul când două păsări se bat pe un pește. Imaginile surprinse în India au făcut înconjurul lumii

Digi-AnimalWorld.tv
De ce n-ar trebui să mai bei apă îmbuteliată. Ce alternative ai
De ce n-ar trebui să mai bei apă îmbuteliată. Ce alternative ai

De ce n-ar trebui să mai bei apă îmbuteliată. Ce alternative ai

Digi-Life.tv
Inna, nașă de botez într-o ținută care a atras toate privirile. Ce a făcut artista înainte să intre în biserică
Inna, nașă de botez într-o ținută care a atras toate privirile. Ce a făcut artista înainte să intre în biserică

Inna, nașă de botez într-o ținută care a atras toate privirile. Ce a făcut artista înainte să intre...

DigiFM.ro