Descarcă aplicația DIGI TV
Tara Reid Tara Reid / Getty Images

A fost făcută publică înregistrarea apelului la Urgențe în cazul Tara Reid. Apelantul, disperat: „Nu poate sta în picioare, e grav!”

Apar noi detalii în cazul actriței Tara Reid, care a ajuns la spital susținând că a fost drogată. Poliția din Rosemont a făcut publică înregistrarea apelului la Urgențe, efectuat la scurt timp după miezul nopții, pe 23 noiembrie. În cadrul acestuia, o persoană poate fi auzită spunând că actrița de 50 de ani „abia se poate ține pe picioare” și are nevoie urgentă de ajutor.

În înregistrarea obținută de jurnaliștii de la People, apelantul, care pare a fi un angajat al hotelului DoubleTree Chicago O’Hare Airport, unde se afla Reid, spune: „Abia se poate ține pe picioare. Abia poate sta într-un scaun cu rotile. Nu răspunde corespunzător. Uneori dă răspunsuri fără sens”.

Reid poate fi auzită bâlbâindu-se de mai multe ori în fundal.

Persoana care a sunat la 911 îi spune operatorului că dorește trimiterea unei ambulanțe, iar când este întrebată ce se întâmplă, răspunde: „Trebuie să aflăm ce are. S-ar putea să fi luat ceva. Nu știm”. 

Apelantul continuă: „Își pierde cunoștința, apoi își revine și spune că e bine, dar nu e. Abia se ține. Abia poate să meargă”.

La un moment dat, acesta spune: „Cade” apoi încearcă să-i atragă atenția actriței: „Doamna Reid, doamna Reid.” Actrița repetă, cu dificultate. Apelantul adaugă: „E o celebritate, doar ca să știți”, menționând că Reid nu „răspunde normal”.

Citește și: Tara Reid, aproape de nerecunoscut la mai bine de 20 de ani de când a cunoscut celebritatea. Fanii, îngrijorați: „Sper că este bine!”

„Stă întinsă pe podea, pe hol, și nu vrem să-și lovească capul dacă încearcă să se ridice”, mai spune apelantul, adăugând: „Vrem doar să ne asigurăm că este bine”. 

El precizează că Reid „respiră normal”, însă „nu poate să meargă”.

„Nu vrem să o lăsăm singură în cameră, să se ridice, să cadă și să pățească ceva. Situația e foarte gravă”, mai adaugă acesta.

Citește și: Tara Reid, detalii cutremurătoare după noaptea în care a ajuns inconștientă la spital: „Medicii mi-au spus că am fost drogată!”

Imagini obținute de TMZ arată momentul în care actrița din „American Pie” este scoasă pe o targă din hotelul din Chicago și transportată cu ambulanța, pe 23 noiembrie. În videoclip, Reid vorbește incoerent și este așezată într-un scaun cu rotile, părând incapabilă să stea în picioare.

Două zile mai târziu, actrița a depus o plângere la Departamentul de Poliție Rosemont, în care susține că a fost drogată și că „a leșinat complet” după ce cineva i-a spus ceva în băutură, în timpul șederii la DoubleTree Chicago O’Hare Airport — Rosemont.

„Următorul lucru pe care mi-l amintesc este că m-am trezit în spital, după aproximativ opt ore sau mai mult, fără să știu unde sunt sau ce s-a întâmplat”, se arată în declarația acesteia. „Sunt dispusă să depun plângere”.

Citește și: Era considerata frumusica Americii. Cum arata Tara Reid dupa ce a slabit dramatic si care e “secretul” schimbarii ei

Descarcă aplicația DIGI TV
Programul Zilei
vineri09.10
06:05 Sunt inca aici
08:15 Impact nimicitor
10:10 Ucenicul Tigrului
11:25 Orasul pierdut
13:10 De Craciun nu stam acasa!
14:35 Acvila legiunii a IX-a
16:20 O zi minunata in cartier
18:05 Ministerul razboiului fara manusi
20:00 Kate si Leopold
21:55 Resident Evil : Viata de apoi
23:25 Bestia
00:40 Barron's CoveRazbunarea
02:30 Joc periculos
04:00 Doctor Sleep
Ultimele știri
Sofia Vergara și Joe Manganiello
Joe Manganiello, acuzații neașteptate la adresa Sofiei Vergara. Spune că-l ironiza și refuza să-l îmbrățișeze când era grav bolnav

Joe Manganiello face dezvăluiri neașteptate despre anii petrecuți alături de Sofia Vergara. În noua sa carte de memorii, "Bloodlines"...

PFW Louis Vuitton Outside Arrivals
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit perfect. Iubitul a însoțit-o

Ana de Armas s-a numărat printre vedetele de la Hollywood care și-au făcut apariția la Săptămâna Modei de la Paris. Actrița cubaneză a...

Celebrity Selfies
Fiica lui Halle Berry intervine în scandalul de familie: „Nu am văzut-o niciodată să-l lovească pe fratele meu”

Fiica cea mare a lui Halle Berry, Nahla Aubry, în vârstă de 18 ani, a luat apărarea actriței în scandalul care zguduie familia. Tânăra a...

Partenerii noștri
Sofia Vergara și Joe Manganiello
Joe Manganiello, acuzații neașteptate la adresa Sofiei Vergara. Spune că-l ironiza și refuza să-l îmbrățișeze când era...

Joe Manganiello face dezvăluiri neașteptate despre anii petrecuți alături de Sofia Vergara. În noua...

Filmnow.ro
3 zodii atrag norocul, succesul și prosperitatea în următoarele zile. Se deschid noi oportunități financiare până pe 18 octombrie 2026
3 zodii atrag norocul, succesul și prosperitatea în următoarele zile. Se deschid noi oportunități financiare până pe 18...

3 zodii atrag norocul, succesul și prosperitatea în următoarele zile. Se deschid noi oportunități...

PeRoz.ro
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei sale
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua fiicei...

Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au...

Utv.ro
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura cu Alzheimer
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura cu...

Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre...

Digi-World.tv
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului

VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul...

ProFM.ro
”Cameramanul nu a putut rezista”. A filmat-o la marginea terenului, iar imaginile au făcut înconjurul planetei
”Cameramanul nu a putut rezista”. A filmat-o la marginea terenului, iar imaginile au făcut înconjurul planetei

Un clip video cu jurnalista de 21 de ani a devenit viral pe rețelele sociale și a adunat milioane...

DigiSport.ro
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai periculoasă din lume”
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai periculoasă din...

Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea...

Digi-AnimalWorld.tv
Ce se întâmplă în corp dacă renunți la alcool timp de o lună. 8 efecte pe care trebuie să le știi
Ce se întâmplă în corp dacă renunți la alcool timp de o lună. 8 efecte pe care trebuie să le știi

Ce se întâmplă în corp dacă renunți la alcool timp de o lună. 8 efecte pe care trebuie să le știi

Digi-Life.tv
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu rudele pentru casa familiei. Ce a pățit
Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de ani cu rudele pentru...

Probleme pentru Adriana Iliescu, femeia care a devenit mamă la 66 de ani. Se judecă de peste 20 de...

DigiFM.ro