Profesionistii crimei

• În acest weekend, nu rata "Creed", pe Film Now!

Sase pistolari urbani cu porecle "in culori" (dl. Alb, dl. Maro, dl. Oranj, dl. Blond, dl. Roz şi dl. Albastru) sunt angajati de un mai vechi dusman al legii pentru o mare lovitura: un furt de diamante. Cei sase nu se cunosc si nici n-au voie sa-si spuna numele real, pentru a nu pune in pericol nici actiunea si nici pe ceilalti. In ciuda acestei masuri de siguranta, ei sunt surprinsi de politie in plin flagrant. Cei care scapa cu viata au o singura grija: sa descopere care dintre ei este politist sub acoperire.

Autodeclaratul „maniac al filmelor video” Quentin Tarantino avea numai 28 de ani (cand a scris scenariul acestui film revolutionar si adesea imitat , al carui titlu se pare ca a fost inspirat de un client al magazinului de inchirieri casete unde lucrase Tarantino, care numise pelicula “La revedere, copii”, “that reservoir dog movie”.

Plin de dialoguri memorabile si cu interpretari superbe din partea distributiei aproape exclusiv masculine, filmul nareaza intamplarile sangeroase petrecute in urma unui jaf de diamante esuat. In flashback vedem cum hotii sunt stransi la un loc de Joe Cabot (Lawrence Tierney), fara ca vreunul sa cunoasca adevarata identitate a celorlalti, pentru a nu risca sa-si tradeze complicii si Ii se dau nume noi: domnul Maro (Tarantino), ticalosul domn Roz (Steve Buscemi), tanarul domn Portocaliu (Tim Roth), obositul de viata domn Alb (Harvey Keitel) si violentul domn Blond (Michael Madsen, intrun rol sinistru si fascinant). Intro serie de scene revelatoare aflam despre ceea ce a precedat evenimentele sangeroase care au loc intr-o magazie.

Dar nu numai intriga ingenioasa este responsabila pentru statutul de clasic al anilor 1990 pe care l-a capatat “Reservoir Dogs”. Ca si al doilea film regizat de Tarantino, “Pulp Fiction” (1994), “Reservoir Dogs” are o distributie inteligent compusa (cu Madsen, Keitel si Roth memorabili) si abunda in scene devenite parte din istoria cinematografului — pline de tot felul de referinte la cultura pop considerate astazi tipice pentru scenariile lui Tarantino. Fie ca e vorba de secventele in care cei cinci barbati adunati intro cafenea inainte de jaf  discuta de toate, de la cum sa dai bacsis unei chelnerite, la adevaratul sens al cantecului „Like a Virgin” al Madonnei,  sau socanta scena a urechii (pe melodia, superb folosita, “Stuck in the Middle with You” a formatiei Steeler’s Wheel), Tarantino isi alege cuvintele si actiunile cu atata dibacie, incat firea personajelor iese la iveala dincolo de trivialitatea replicilor. Un debut exceptional al unuia dintre cei mai talentati si mai originali regizori ai anilor 1990.