Prima dată într-o emisiune din România: Bianca Andreescu, interviu în EXCLUSIVITATE, la Digi Sport 1
În cadrul unei noi ediții speciale Campionii Digi Sport, Bianca Andreescu (locul 6 WTA), jucătoarea canadiană de origine română care a cucerit fanii sportului alb din țară, a vorbit cu jurnalistul Digi Sport Gabriel Morariu în cadrul unui interviu în EXCLUSIVITATE, difuzat miercuri, 10 iunie, de la ora 16:30, pe Digi Sport 1. În prima sa prezență într-o emisiune la o televiziune din România, Bianca a povestit despre perioada copilăriei, când a locuit și a mers la școală și la tenis în Pitești sau cum își petrecea weekendurile la bunicii din comuna Vaideeni din Vâlcea.
Bianca Andreescu a câștigat anul trecut trei titluri importante la Toronto, Indian Wells și US Open, fiind prima jucătoare din istorie care a câștigat titlul de la New York la debutul pe tabloul principal.
Tot în 2019 ea a jucat și cu Halep, la Shenzen, când Simona a câștigat cu 3-6, 7-6, 6-3 și spune că își dorește să remedieze „problema”: “Îmi aduc aminte că am fost atât de supărată la finalul meciului. Cel mai tare m-a supărat că am avut acea minge de meci. Simona a jucat foarte bine. Nu rata nicio minge. Mi-am dat seama de ce îmi plăcea atât de mult să o privesc jucând. Am admirat-o mereu pentru spiritul de luptă. Nu se dă bătută niciodată! Asta arată cât este de rezistentă. Felicitări pentru meciul pe care l-a făcut. Vreau să îmi iau revanșa! Vreau să joc din nou acea minge de meci!”, spune Bianca Andreescu.
Deși mare parte din viața sa este în Canada, Bianca nu și-a uitat originile și a avut un mesaj în limba română pentru fanii ei din România: „Vreau să vă mulțumesc pentru tot ce faceți pentru mine! Susținerea voastră este foarte plăcută și sper că o să vin în România”, le-a transmis Bianca Andreescu.
Telespectatorii pot afla mai multe informații și interviul complet urmărind emisiunea Campionii Digi Sport de miercuri, 10 iunie, de la ora 16:30, pe Digi Sport 1 sau în reluare, la 21:30 pe Digi Sport 2 și la 23:30 pe Digi Sport 1.
Alte anunturi
SWITCH DAY revine la DIGI: o zi, toate perspectivele
Pe 7 octombrie, Digi FM, PRO FM, Digi24 și Digi Sport dau din nou peste cap...
DIGI și Fundația Îmi Pasă aduc mii de cărți mai aproape de elevii din Tulcea, Brașov și Dolj
Grupul DIGI își extinde implicarea în inițiative din sfera educației și se...
La Film Now, peliculele din octombrie sfidează orice scenariu previzibil
Ce faci când o dezamăgire profundă nu te lasă să te reîndrăgostești? Când un...
La Film Now, serile de septembrie sunt dedicate suspansului
Cele mai mari pericole se ascund uneori în cele mai familiare locuri. Un bar...