Matinal lejer, de vară”, cu Ralu și Călin, la PROFM
Diminețile de vară încep, din 26 iulie, cu Ralu și Călin, pe PROFM, de luni până vineri, de la 7:00 la 10:00. Matinalii de vacanță dau trezirea lejer, cu piese de vară, subiecte fresh și povești funny. Ralu și Călin, care făceau ascultătorilor drumul spre casă zen, acum îi pregătesc pentru o zi pliiină de energie. Ei promit distracție din plin, cu piese de top, jocuri și multe provocări.
„Matinalul lejer, de vară” vine cu dedicații și mesajele fanilor PROFM pentru cei doi realizatori ai emisiunii, pe WhatsApp, la numărul de telefon dedicat: 0771.001.872. Pe lângă mult fun și energie, cei care se află pe frecvențele PROFM primesc și premii „de sezon”: vacanțe în Egipt sau Turcia și vouchere pentru articole sportive.
„Vara asta ne bem cafeaua împreună! Promit că va fi una tare bună, fresh, cu un strop consistent de soare, relaxare și good mood. Adică mixul potrivit cât să alunge invidia care te roade, pentru că tu nu ai plecat încă în vacanță și trebuie să suporți multe story-uri ale prietenilor, din tot felul de țări exotice. Îți ținem companie bună de la prima oră a zilei și aducem ON AIR toată veselia din dotare, toate lucrurile cool și fun cu care ne intersectăm în timpul zilei, tot râsul colorat pe care îl știi din ultimul an și, bineînțeles, marea gașcă de prieteni de pe PROFM, care te umple de energie bună și cu care abia așteptăm să stăm la povești”, spune cu entuziasm Raluca Cojocaru.
„Matinalul lejer, de vară, e ca o dimineață la festivalul tău preferat. Când chiar dacă adormi târziu în noapte, după concerte, te trezești la prima oră ca să nu ratezi niciun moment de fun!”, a adăugat Călin Olah.
Fie că sunt acasă sau la mare, ascultătorii PROFM sunt rugați să dea volumul mai tare și să se distreze pe piesele preferate. Ralu și Călin dansează cu ei, din studioul PROFM, de la 7:00 la 10:00.
Despre PROFM
PROFM, cea mai longevivă stație radio din România, face parte din portofoliul Grupului DIGI din 2015. Grupul mai deține posturile radio Digi FM, Chill FM și Dance FM și televiziunile Digi24, Digi 4K, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, televiziunea Film Now (pay-tv), posturile documentare Digi World, Digi Life și Digi Animal World, televiziunile muzicale UTV, Music Channel și Hit Music.
Alte anunturi

Zile mai scurte, seri mai intense, în octombrie la Film Now
În această lună, Film Now aduce povești în care destinul nu iartă, iar eroii...

Grupul DIGI, contribuție de peste 1,1 miliarde de lei la bugetul de stat, în primele 9 luni ale anului 2025
Grupul DIGI a virat peste 1.135.000.000 de lei către bugetul de stat, în...

Grupul DIGI și Asociația Îngeri Pentru Suflete aduc, pentru al patrulea an la rând, Dulăpiorul Fermecat în trei școli din mediul rural
Grupul DIGI continuă să sprijine comunitățile defavorizate din județul Arad și...

PRO FM dă startul sezonului de toamnă cu programe fresh, voci-surpriză și reveniri spectaculoase
Luni, 15 septembrie, PRO FM a deschis oficial noul sezon cu o grilă reinventată...