film now martie

La Film Now, acțiunea este la putere în peliculele lunii martie

În luna martie, Film Now deschide cortina către o serie de producții cinematografice captivante și propune o varietate de titluri atractive și distribuții remarcabile, pentru a oferi o experiență plină de adrenalină și intensitate.

De la thrillerul incitant „Văduve”, care explorează destinul unor femei puternice, rămase fără soți în urma unui jaf, la epopeea antrenantă „Infinit”, cu eroi care înfruntă forțe supranaturale pentru a salva lumea, Film Now poartă publicul printr-un carusel de trăiri și senzații care vor face deliciul amatorilor genului de acțiune. Nu lipsesc nici emoțiile din „Furtună Infinită”, filmul biografic despre un salvamontist nevoit să supraviețuiască unui viscol devastator pe Muntele Washington sau umorul, suspansul și efectele speciale din pelicula „Bărbați în Negru: Internațional”, în care agenții MiB se luptă cu răufăcătorii Universului.

Sâmbătă, 02 martie, de la ora 21:40, Film Now provoacă cinefilii să se alăture unei aventuri încărcate de tensiune și intrigi în thrillerul exploziv "Văduve/ WIDOWS (2018)". Cu o distribuție de excepție, avându-le în rolurile principale pe Viola Davis, Elizabeth Debicki și Michelle Rodriguez, filmul prezintă povestea tulburătoare despre răzbunarea și curajul unor femei rămase văduve după o tentativă eșuată de jaf armat. Confruntate cu o datorie amenințătoare și lipsite de sprijin, protagonistele decid să își unească forțele în încercarea disperată de a duce la îndeplinire furtul planificat de bărbații lor. Acțiunea este plasată în Chicago-ul contemporan, într-o perioadă marcată de tulburări sociale și politice, iar încordarea crește atunci când Veronica (Viola Davis), Alice (Elizabeth Debicki), Linda (Michelle Rodriguez) și Belle (Cynthia Erivo) își iau soarta în propriile mâini pentru a-și construi un viitor după regulile impuse de ele.

Duminică, 03 martie, de la ora 20:00, doza de acțiune este garantată cu un film care va tăia răsuflarea, thrillerul SF "Infinit/ INFINITE (2021)". Mark Wahlberg joacă rolul principal al personajului Evan Macauley, un individ copleșit de viziuni ale unor vieți anterioare și bântuit de amintiri enigmatice, care descoperă că destinul său este strâns legat de salvarea lumii de la distrugere. În regia lui Antoine Fuqua, cunoscut pentru "Training Day" și seria "Equalizer", pelicula aduce în discuție conceptul intrigant al reîncarnării, oferind o poveste plină de suspans, care va ține telespectatorii lipiți de micile ecrane de la început și până la sfârșit.

Vineri, 08 martie, de la ora 21:30, Film Now invită publicul să urmărească dramatismul luptei pentru supraviețuire și al puterii de sacrificiu din "Furtună Infinită/Infinite Storm (2022)", un lungmetraj bazat pe fapte reale. În centrul acestei povestiri emoționante se află actrița Naomi Watts, cea care dă viață personajului Pam Bales, un salvamontist voluntar din New Hampshire. În timp ce escaladează Muntele Washington, într-una dintre excursiile sale, Pam este surprinsă de o furtună violentă de zăpadă. Pe parcursul coborârii de pe munte, în fața iminentei dezlănțuiri a naturii, întâlnește un bărbat singur, blocat în sălbăticie. Fără să ezite, Pam se angajează într-o cursă contra cronometru pentru a-l salva, înainte ca furia nemiloasă a vremii să le pună în pericol viața.

Duminică, 24 martie, de la ora 20:00, Film Now aduce cea mai recentă producție a celebrei serii de aventuri SF "Men In Black", "Bărbați în Negru Internațional/ Men in Black: International (2019)". Agenția guvernamentală responsabilă cu protejarea lumii de pericolele extraterestre s-a extins pe tot globul, iar răufăcătorii Universului sunt tot mai mulți. Chris Hemsworth în rolul Agentului H și Tessa Thompson în interpretarea ambițioasei Agente M fac echipă și pornesc într-o nouă misiune spațială pentru salvarea omenirii de cea mai mare amenințare mondială: un spion infiltrat în interiorul organizației.

Abonații Digi TV care optează pentru pachetul Digital și aleg extraopțiunea Film Now, cu doar 3 lei/ lună au acces la o selecție de filme îndrăgite de public și laureate de juriile unor festivaluri de renume. Mai mult, odată activată extraopțiunea, programul Film Now poate fi urmărit și în platforma Digi Online.

Alte anunturi

1200x675px_RecomandariFilmNow(digionline) (35)

În iulie, Film Now concentrează suspansul în pelicule antrenante care vor răcori serile de vară

Când căldura verii devine greu de suportat, micile ecrane se transformă în...

WhatsApp Image 2024-05-30 at 18.16.12

The only way is up! Aproape 2 milioane de ascultători la nivel național pentru posturile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI anunță o creștere semnificativă a audiențelor...

Vizual comunicat_Film Now_ recomandările lunii iunie

Film Now întâmpină vara cu povești neconvenționale pline de umor, aventură și emoție

Pentru luna iunie, Film Now a pregătit o selecție inspirată de producții...

Vizual Comunicat 1600x900-100

Peste 280 de #oameniDIGI s-au alăturat unui nou maraton de curaj și umanitate în cea mai recentă ediție „DIGI Donează VIAȚĂ”

La încheierea celei de-a noua ediții a campaniei de responsabilitate socială...