Informare de presă cu privire la transmisiunile Digi24 pe durata stării de urgență
Postul de televiziune Digi24 își va concentra în următoarea perioadă toate resursele umane și logistice în misiunea de informare corectă, completă și continuă a telespectatorilor săi.
În acest context, în care programele postului de televiziune se orientează exclusiv în furnizarea de știri și informații de ultimă oră, emisiunea „Cap limpede”, difuzată în fiecare vineri, de la ora 20:00, al cărei invitat permanent este gazetarul Cristian Tudor Popescu, va fi suspendată ca program individual, dar analizele lui Cristian Tudor Popescu vor fi prezente în continuare în programele postului de televiziune Digi24.
Continuăm să transmitem în direct și integral informaţiile şi comunicatele oficiale ale Comitetului National pentru Situații Speciale de Urgență și ale celorlalte autorităţi publice implicate în gestionarea stării de urgență, iar jurnaliștii postului de televiziune vor respecta în continuare misiunea deontologică de informare corectă și riguroasă a populației României pe întraga durată a stării de urgență.
Despre Digi24
Televiziunea Digi24 și platforma online digi24.ro, poziționate de publicul român, pentru al doilea an consecutiv, în top 3 cele mai credibile surse de informare* din România, fac parte din divizia de media a grupului Digi | RCS & RDS. Postul de știri Digi24 este poziționat în top 3 cele mai urmărite posturi de știri în rândul publicului comercial. Site-ul digi24.ro este cel mai urmărit site de news din online-ul românesc, având o medie lunară de peste 32 de milioane de vizite, în ultimele șase luni.
Grupul Digi mai deține primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile Digi Sport 1, 2, 3 și 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, televiziunile Digi World, Digi Life și Digi Animal World, televiziunile de muzică UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio Pro FM, Digi FM, Dance FM și Chill FM.
Alte anunturi
În noiembrie, pe Film Now, se anunță un festin cinematografic cu povești și producții pentru toate gusturile
Cine nu a spus măcar o dată „doar un episod” sau „încă zece minute” și a ajuns...
Digisport.ro trece la nivelul următor: design modern, acces rapid, conținut video exclusiv
Site-ul digisport.ro își întâmpină urmăritorii într-o versiune complet...
Florin Negruțiu și Radu Naum, față în față la masa dezbaterii, într-o nouă emisiune marca Digi FM
Un bol cu subiecte, doi jurnaliști cu perspective diferite și nicio obligație...
SWITCH DAY revine la DIGI: o zi, toate perspectivele
Pe 7 octombrie, Digi FM, PRO FM, Digi24 și Digi Sport dau din nou peste cap...