Grupul DIGI, contribuție record la bugetul de stat în trimestrul 3 al anului 2021
Grupul DIGI, din care fac parte operatorul de comunicații electronice RCS & RDS S.A. și toate entitățile suport care desfășoară activitatea în România, a achitat în septembrie 2021, peste 91 milioane lei, reprezentând taxele și impozitele virate către bugetul de stat. De asemenea, Grupul DIGI a susținut bugetul de stat în trimestrul 3 al anului 2021 cu suma record de peste 275 milioane lei.
”După ce în luna august 2021, am contribuit către autoritățile statului cu peste 100 milioane lei, cea mai mare valoare achitată la nivelul unei luni, în istoria de peste 28 de ani a grupului DIGI, susținem în continuare bugetul de stat, prin achitarea taxelor și impozitelor cu o nouă sumă record la nivel de trimestru, în valoare de 275 milioane lei. Continuăm axa responsabilității și în același timp construim un model de business durabil, în beneficiul clienților, angajaților, partenerilor și acționarilor noștri și al întregii societăți”, a declarat Serghei Bulgac, CEO al Grupului DIGI.
Grupul, care deține prin RCS & RDS S.A., poziția de lider de piață pe segmentul serviciilor de televiziune și internet fix în România este, astăzi, unul dintre cei mai importanți contribuabili la bugetul de stat, dar și unul dintre cei mai mari angajatori din țară, cu peste 14.700 de angajați angrenați în operațiunile derulate de societățile grupului pe piața locală. DIGI aduce pe piață cele mai accesibile servicii de comunicații electronice, atât în domeniul serviciilor fixe, cât și al celor mobile. Acest avantaj competitiv s-a transformat, în timp, într-un beneficiu pentru milioane de clienți, care au dobândit, astfel, un acces mai rapid și mai puțin costisitor la servicii de cea mai bună calitate.
Alte anunturi
DIGI și Fundația Îmi Pasă aduc mii de cărți mai aproape de elevii din Tulcea, Brașov și Dolj
Grupul DIGI își extinde implicarea în inițiative din sfera educației și se...
La Film Now, peliculele din octombrie sfidează orice scenariu previzibil
Ce faci când o dezamăgire profundă nu te lasă să te reîndrăgostești? Când un...
La Film Now, serile de septembrie sunt dedicate suspansului
Cele mai mari pericole se ascund uneori în cele mai familiare locuri. Un bar...
DIGI și Asociația Îngeri pentru Suflete redeschid ușile „Dulăpiorului Fermecat” pentru 900 de elevi din județul Arad
Comunitățile cresc mai puternice prin grijă, solidaritate și șanse oferite...