KV donare Digi

Grupul Digi continuă să încurajeze angajații să doneze sânge

Grupul Digi continuă campania de încurajare a donării de sânge, lansată anul acesta, cu sprijinul angajaților donatori, care au acceptat provocarea de a-și împărtăși experiențele, prin mărturii făcute publice pe paginile de Facebook și LinkedIn ale companiei.

Pandemia a făcut ca numărul donatorilor să scadă foarte mult, iar Centrele de Transfuzie au lansat pe tot parcursul anului apeluri disperate către cetățeni, confruntându-se cu una dintre cele mai severe crize de produse hematologice din ultimii ani. Grupul Digi a decis, în acest context, să ducă mai departe misiunea de sensibilizare și educare a propriilor angajați, începută în 2019, odată cu proiectul de comunicare publică „Digi donează viață”, și aproape a triplat numărul angajaților donatori. Începând cu luna iulie, când a fost lansată campania „Fă-ți curaj! Donează și tu”, în parteneriat cu Asociația HEM, numărul donatorilor s-a dublat față de perioada aprilie-iunie

Angajații Digi cred că o picătură de curaj poate face o mare diferență și poate salva vieți. Ei îndeamnă oamenii să doneze și să fie eroi. Să salveze alți oameni, pentru că la un moment dat pot fi și ei în situația de a avea nevoie de sânge.                                                                                                                                                                              

„Pentru unii, curajul vine odată cu meseria: pompieri, oameni ai legii, medici, asistenți, distribuitorii de servicii etc. Pentru alții, curajul trebuie să vină de dincolo de meserie, să vină din interiorul omului, din suflet. Să avem curajul să ne ajutăm semenii la nevoie. O picătură de sânge donat poate însemna mai mult decât o picătură de viață pentru cel ce are nevoie! Împreună putem reuși în toate, în societate, la locul de muncă, pe plan familial, în viață!”, spune Bogdan B din Baia-Mare.

Ana-Maria P., din București, a asociat donarea de sânge cu o minune:Spune-mi ce-ți vine în minte când te gândești la minune"? Te-ai gândit la o forță divină sau supranaturală? Trăim cu gândul că minunile sunt ceva magic, de neatins, însă adevărul este că miracolele încep cu și de la noi. Iar donarea de sânge este dovada vie a acestui lucru: ce altceva poți numi „minune", dacă nu posibilitatea de a salva alte vieți?

Campania are rolul de a prezenta o selecție de 26 de povești ale angajaților donatori, de a-i susține pe cei de lângă noi să aibă curaj să salveze o viață print-un gest mic, dar și de a arăta, prin puterea exemplului, că donarea de sânge că nu este atât de grea și dureroasă.

Anul trecut, 677 de angajați Digi au donat sânge pentru aproximativ 1.800 de pacienți, în cadrul campaniei “Digi donează viață”, proiect distins cu mențiune la Romanian CSR Awards 2020.

Conform unui studiu online realizat de Grupul Digi, în perioda 26 octombrie – 5 noiembrie 2020, campaniile de donare de sânge organizate de companie sunt printre cele mai cunoscute acțiuni de resposabilitate socială corporativă ale companiei, în 2020, figurând pe locul al treilea în topul proiectelor menționate spontan de către respondenții la chestionar, cu 8% din răspunsuri. Pe primele două locuri se află campania „Solidaritate pentru sănătate” (donații de echipamente medicale pentru secțiile ATI, în lupta contra COVID-19, cu 20%) și proiectul „Digi#Edu. Școala viitorului” (donații de echipamente și servicii de conectivitate pentru copii din zone defavorizate sau din comunități izolate/ mediul rural, cu 16%). Studiul a beneficiat de 1.250 de respondenți. 

Alte anunturi

Vizual Comunicat_Film Now_Recomandările lunii aprilie

La Film Now, aprilie este luna în care nimic nu e ceea ce pare, într-un labirint al intrigilor și finalurilor imprevizibile

În aprilie, selecția de titluri Film Now le deschide cinefililor noi...

DIGI_

Grupul DIGI, contribuție de peste 312 milioane de lei la bugetul de stat, în primul trimestru al anului 2024

În perioada ianuarie – martie 2024, Grupul DIGI a virat către buget de stat...

Madonna si George Michael principal

Oana Zamfir și Vlad Craioveanu aka Madonna și George Michael se transforma radical sub bagheta hairstylist-ului Adrian Perjovschi

Oana Zamfir și Vlad Craioveanu, matinalii de la Digi FM, au fost transformați...

Vizual comunicat_Digi Sport_WTA Halep vs Badosa

Simona Halep revine astăzi pe teren la Miami Open, într-un meci transmis în exclusivitate pe Digi Sport

Publicul pasionat de tenis și susținătorii entuziaști ai celei mai îndrăgite...