Vizual Digipedia Special

Digipedia va difuza, în fiecare lună, o ediție specială prezentată de prof. Alexandru Mironov și dr. Bogdan Ivănescu

Digi World lansează, începând din luna martie, ediții speciale lunare ale emisiunii Digipedia-Știință, astfel, jurnalistul de știință Alexandru Mironov îl va avea drept coprezentator permanent pe dr. Bogdan Ivănescu, în premieră, după 12 ani de emisie. Primele două ediții speciale vor fi difuzate pe 25 martie și 1 aprilie, de la ora 21:00, pe Digi World, iar invitatul acestora va fi renumitul Dorin-Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic.

Talk-show-ul moderat cu energie, cunoaştere şi curiozitate de către cel mai cunoscut şi mai important popularizator de ştiinţă român, Alexandru Mironov, trece prin schimbări importante, iar începând cu data de 25 martie, în fiecare lună, Digipedia se îmbogăţeşte cu o ediţie specială. Emisiunea va fi prezentată alături de dr. Bogdan Ivănescu, medic și jurnalist de știință aflat în centrul acțiunii celor mai noi episoade ale seriei documentar ZONA DE RISC.

Curiozitatea născută din educația mea medicală va ridica întrebări de o așa natură, însă cred că cel mai important este faptul că axa de rotație a personalității mele este întrucâtva diferită față de cea a colegului de platou, profesorul Mironov, iar acest aspect va face ca discuția cu invitatul să fie purtată pe mai multe arcuri de cerc. Poate că nu vom însuma 360 de grade, însă, cu siguranță, publicului îi va plăcea și îi va fi util!”, a declarat dr. Bogdan Ivănescu, coprezentator în cadrul Digipedia Special.

Împreună, două generaţii de oameni de ştiinţă, pasionaţi şi informaţi, vor dezbate felul în care tehnologia şi avansurile ştiinţei schimbă viaţa de zi de zi. Cei doi prezentatori vor încerca să descopere care este locul expertului, dar şi al omului de rând, în revoluţiile simultane, fie ele digitale, cuantice, spaţiale, biologice sau climatice. Printre primele teme de discuţie se vor număra implicațiile activităților cosmice, dar și salturile științei, în raport cu viitorul cosmonauticii românești.

„Împreună cu profesorul Alexandru Mironov mi-am dorit să dăm o față nouă singurului Science Talk-show din media românească. Digipedia Ediție Specială reunește trei parametri vitali oricărei societăți: Știință - Educație – Tehnologie. Încercăm, alături de oameni de știință, profesori și formatori de opinie motivați, prin abordări îndrăznețe ale unor subiecte tabu, să înlăturăm „miturile” și concepțiile perimate, fenomenul fake news și farsorii. Ne dorim să descifrăm corect mesajul științific, astfel, venim cu o formulă provocatoare: prof. Alexandru Mironov și dr. Bogdan Ivănescu, doi promoteri ai științei de înaltă calitate. Sper ca demersul nostru jurnalistic să fie bine înțeles și bine primit!”, a declarat Mihaela Popescu, producător executiv al emisiunii Digipedia.

 Digipedia, cea mai longevivă şi reputată emisiune de ştiinţă din istoria televiziunii româneşti, rămâne cea mai importantă sursă de informaţie ştiinţifică. Aceste ediţii speciale lunare vor deveni, cu siguranţă, indispensabile celor care vor să fie la curent cu descoperirile, prognozele, teoriile şi controversele unui domeniu aflat într-o dezvoltare accentuată.

Despre Digipedia Știință

Mai mult ca oricând, Digipedia a acordat o importanță sporită omului, în raport cu știința, tehnologia și mediul înconjurător, cu avalanșa știrilor contradictorii sau false, s-au dezbătut probleme precum poluarea, încălzirea globală accentuată, fenomenele meteo imprevizibile sau împărțirea cosmosului între marile puteri. Discuțiile au fost realizate alături de importanți oameni de știință, profesori și jurnaliști, în încercarea de a descoperi și înțelege mersul lucrurilor. Digipedia, cea mai longevivă şi cea mai reputată emisiune de ştiinţă din istoria televiziunii româneşti, ţine pasul cu evoluţiile din ce în ce mai ameţitoare şi mai greu de cuprins ale acestui domeniu esenţial.

Din 2012, în fiecare vineri seară, de la ora 21:00, Digipedia Știință este singura emisiune din România care aduce telespectatorilor, săptămânal, cele mai noi subiecte din domeniul științei și al tehnologiei, acestea fiind dezbătute alături de invitați de renume. Totodată, aceasta este și cea mai longevivă emisiune a canalului Digi World. Aceste ediții speciale Digipedia-Știință nu ar fi posibile fără dedicarea echipei DIGI Docs, reprezentată de Mihaela Popescu, în calitate de producător executiv și regizor și Bogdan Giurcă, în calitate de editor montaj.

Alte anunturi

Madonna si George Michael principal

Oana Zamfir și Vlad Craioveanu aka Madonna și George Michael se transforma radical sub bagheta hairstylist-ului Adrian Perjovschi

Oana Zamfir și Vlad Craioveanu, matinalii de la Digi FM, au fost transformați...

Vizual comunicat_Digi Sport_WTA Halep vs Badosa

Simona Halep revine astăzi pe teren la Miami Open, într-un meci transmis în exclusivitate pe Digi Sport

Publicul pasionat de tenis și susținătorii entuziaști ai celei mai îndrăgite...

DIGI_ (1)

DIGI propune oportunități de carieră pasionaților de tehnologie și inovație la cel mai mare târg IT&C

În perioada 16 – 17 martie 2024, Grupul DIGI, unul dintre principalii operatori...

Vizual_PROFM_Super Girl

PROFM SuperGirl, concertul cadou de ziua super fetelor

PROFM SuperGirl, cel mai tare eveniment muzical al primăverii, dedicat tuturor...