CP_18.11.2020_Digipedia_9_ani_vizual

Digipedia Știință aniversează 9 ani la Digi World

Digipedia Știință, alături de gazda emisiunii, jurnalistul, matematicianul și scriitorul de literatură științifico-fantastică, Alexandru Mironov, aniversează 9 ani de emisie la Digi World. Din 2012, Digipedia Știință este singura emisiune din media românească, care aduce telespectatorilor săptămânal cele mai noi subiecte din domeniul științei și al tehnologiei, acestea fiind dezbătute alături de invitați de marcă.

Ediția aniversară a emisiunii va fi difuzată vineri, 4 decembrie 2020, de la ora 21:00 și îl va avea drept invitat pe Ionuț Alexandru Budișteanu, tânărul câștigător al premiului Gordon E. Moore, obținut la concursul Intel International Science and Engineering Fair, organizat în SUA. Proiectul lui Ionuț a vizat mașinile autonome, iar notorietatea obținută în urma câștigării uneia dintre cele mai importante competiții de știință și inginerie din lume a făcut ca Revista Times să îl includă în topul celor mai influenți tineri ai anului 2013.

Bogdan Chirițoiu, managerul canalelor documentare din portofoliul Grupului Digi | RCS & RDS a precizat: „Popularizarea temelor de știință în România ar trebui să fie o condiție sine qua non pentru o societate sănătoasă, ancorată în realitatea anului 2020. Iar contextul actual nu a făcut altceva decât să ne arate cât de importante sunt știința și cercetarea și cât de util este ca fiecare persoană să dețină măcar noțiunile de bază în legătură cu cele mai recente descoperiri din domeniul științelor reale. Dacă oamenii ar fi fost mai preocupați de știință, în sens larg, parcursul pandemiei ar fi fost diferit. Este nevoie, în astfel de vremuri de criză, ca fiecare cetățean să contribuie prin intermediul cunoștințelor individuale la bunul mers al societății și la transmiterea de informații corecte, verificate și verificabile în mediul familial sau de prieteni. Aceasta este o parte din misiunea Digipedia – să aducă cât mai multe informații cetățenilor despre tot ceea ce înseamnă viață, mediu înconjurător și lucruri de o importanță nemărginită în existența noastră.”

Digipedia Știință, invitați de seamă în fiecare ediție a emisiunii

De asemenea, în perioada 1 – 20 decembrie vor fi difuzate în reluare 9 cele mai importante ediții ale Digipedia, în zilele de marți, joi și duminică, de la ora 21:00. Gazda emisiunii, Alexandru Mironov, a declarat: „Îmi amintesc că acum nouă ani, când prietenul Bogdan Chirițoiu mi-a propus să particip la Digipedia, primul meu gând a fost că astfel putem pune o piatră de temelie la un vechi vis al meu – acela de a induce ideea clubului de știință/ cultură al școlii în fiecare dintre cele 5200 de școli ale patriei. În consecință, Digipedia s-a comportat ca un furnizor de informație, dar și ca un educator de știință, capabil deja să transfere Ministerului Școalelor câteva sute de emisiuni construite pentru mintea omului tânăr, apt să se bucure de conceptul de știință și imaginație.”

Dr. Ing. Cosmonatut Dumitru Prunariu, unul dintre invitații cei mai de seamă ai emisiunii, a transmis un mesaj aniversar: „Digipedia reprezintă o soluție educativă atrăgătoare și eficientă pentru mici și mari într-o lume tot mai lipsită de repere adevărate, de eroi și modele, de personalități inspiraționale și de interes pentru știință. Informația științifică este esențială pentru a înțelege ce se petrece în lume, ce probleme majore ale omenirii rezolvă știința și cât de atrăgătoare poate fi, dacă o înțelegem. Mai ales acum, în plină pandemie, când zvonurile și fake news se propagă cu o viteză inegalabilă, informația științifică este necesară pentru a înțelege adevărata dimensiune a realității și cum se străduiește știința să rezolve această problemă majoră a omenirii

 Alexandru Mironov, care este demult un brand recunoscut de mai multe generații în lumea jurnalismului de știință, reușește să transmită informația științifică într-un mod atrăgător, incitant, provocator și inspirațional. Mulți tineri s-au orientat de-a lungul timpului spre profesii în domeniul științelor – și alții o vor face de acum înainte – inspirați de realizări în această sferă foarte atrăgător și incitant prezentate de Alexandru Mironov. Felicitări, Alexandru Mironov, felicitări, Digi pentru o astfel de emisiune și la mulți ani!”

Din 2012, în fiecare vineri seară, de la ora 21:00, publicul amator de cunoaștere își ia doza de știință pentru toată săptămâna alături de cel mai important popularizator de știință din televiziunea românească: Alexandru Mironov. Oameni de știință de renume internațional, academicieni, jurnaliști de știință, scriitori, tineri inventatori, medici renumiți, statisticieni, profesori universitari, astronomi – cu toții au prezentat publicului de-a lungul acestor ani cele mai noi și inedite informații despre univers și mediul înconjurător, poluare, încălzirea globală accentuată și fenomenele meteo imprevizibile, drumul spre care se îndreaptă lumea, vestitele programe spațiale către Lună și Marte, reușite și eșecuri în știință și tehnică, puterea nesfârșită a imaginației omului și multe altele.

Alte anunturi

KV donare Digi

Grupul Digi continuă să încurajeze angajații să doneze sânge

Grupul Digi continuă campania de încurajare a donării de sânge, lansată anul...

Digi Doneaza Viata

Grupul Digi se numără printre cele mai responsabile companii din România

Grupul Digi este deținătorul recunoașterii de tip Bronze Level în cadrul celei...

Martorul_vizual_1

În premieră la Digi Life: Vieți care salvează vieți – Martorul 77 și Martorul 1136

Digi Life va difuza în premieră, în luna decembrie, două episoade din seria...

Vizual Digi Communications_v3 landscape

Grupul Digi Communications N.V. anunță rezultatele financiare pentru al treilea trimestru încheiat la 30 septembrie 2020

La nivel de grup: Profil de creștere puternică: veniturile au crescut cu...

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. filmnow.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utmt, __utmb, __utmc, __utmz
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY, APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
auth_token, twll, secure_session, guest_id, __utma, remember_checked, remember_checked_on
Pinterest pinterest.com Vezi politica de confidenţialitate
_utma, _utmz, _b, _pinterest_cm, _pinterest_pfob, csrftoken
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidențialitate