DigiDays_sept2021_800x600

DIGI răsplătește fidelitatea clienților cu reduceri de 50%, timp de 6 luni

  • În perioada 11 - 17 octombrie, DIGI desfășoară campania #DIGIDays, prin care oferă 50% reducere, timp de 6 luni, clienților existenți;
  • Oferta este disponibilă exclusiv online, pe site-ul DIGI.ro sau în contul de client, și se aplică abonaților existenți care contractează servicii noi, extraopțiuni sau fac upgrade-uri.

DIGI anunță o nouă ediție a campaniei #DIGIDays și vine cu o ofertă imbatabilă pentru clienții existenți: 50% reducere, în primele 6 luni de la contractarea oricărui serviciu nou, extraopțiune sau upgrade adițional. Campania se desfășoară exclusiv online, pe site-ul DIGI.ro, în perioada 11-17 octombrie 2021 și este creată special pentru a răsplăti fidelitatea și încrederea abonaților existenți.

Clienții DIGI care au activ minimum un serviciu și doresc fie să adauge unul sau mai multe servicii din portofoliul companiei, fie să realizeze un upgrade sau să activeze o extraopțiune TV și doresc să beneficieze de avantajele acestei oferte, accesează site-ul DIGI.ro. Astfel, oferta se poate activa direct din pagina principală sau din „Contul meu”, secțiunea „Serviciile mele”, selectând serviciul nou sau pe cel pentru care doresc upgrade, respectiv una sau mai multe extraopțiuni TV.

Reducerea de 50% se aplică în primele 6 luni doar serviciilor și extraopțiunilor TV adăugate în această perioadă, nu și celor activate anterior campaniei Digi Days. Beneficiile pe care #DIGIDays le aduce clienților existenți sunt valabile pentru contractele noi încheiate pe o durată de 24 de luni.

DIGI este operatorul de servicii de telecomunicații cu cea mai extinsă și mai modernă rețea de fibră optică din țară, acoperind, la finalul anului 2020, 7,7 milioane de locuințe. Compania este liderul pieței pe segmentul serviciilor de internet fix, cu 59% cotă de piață, la 31 decembrie 2020, conform Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). De asemenea, potrivit aceleiași surse, DIGI ocupă prima poziție, după cota de piață deținută, și pe segmentul serviciilor de retransmisie a programelor de televiziune (61% market share) și pe cel al telefoniei fixe (39%). În plus, DIGI este prima opțiune a clienților care vor să își schimbe operatorul de servicii fixe și mobile. Cu peste 3 milioane de numere de telefonie portate, compania este lider detașat în segmentul portabilității.

Alte anunturi

Vizual comunicat_Film Now_Recomandarile lunii mai

Mai este luna extremelor la Film Now: suspans, pericole și acțiune pe toate fronturile

La Film Now, adrenalina nu ia pauză când miza este lupta pentru supraviețuire...

Vizual comunicat_Film Now_Recomandările lunii aprilie.jpg

În aprilie, toate secretele ies la lumină cu peliculele Film Now

În liniștea primăverii, marile revelații încep să încolțească pentru cei ce...

1280x720px_comunicat(DIGI24)

În premieră, „Scos din sărite”, un nou format de satiră politico-socială la Digi24

Sâmbătă, 4 aprilie, televiziunea Digi24 lansează o nouă producție „Scos din...

pentru filmnow

Digi FM lansează, în premieră, un concept radio inedit, de tip reality show

Primăvara aceasta, Digi FM propune un experiment care nu poate fi controlat...