Quentin Tarantino renunţă la planurile pentru ultimul său film. Un apropiat a rupt...
Quentin Tarantino ar fi renunţat la planurile sale pentru "The Movie Critic", filmul care urma să fie al zecelea şi ultimul său proiect.
Quentin Tarantino ar fi renunţat la planurile sale pentru "The Movie Critic", filmul care urma să fie al zecelea şi ultimul său proiect.
Megan Fox, actrița din „Transformers” în vârstă de 37 de ani, a stârnit ample controverse printre fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare fără machiaj.
Regizorul Martin Scorsese, în vârstă de 81 de ani, care anul trecut a lansat "Killers of the Flower Moon", lucrează în prezent la un film biografic despre Frank Sinatra, relatează...
Sydney Sweeney, actrița în vârstă de 26 de ani cunoscută pentru rolul din „Euphoria”, a fost aspru criticată de unul dintre cei mai reputați producători de la Hollywood, Carol...
Pamela Anderson va juca rolul principal într-un remake al filmului „The Naked Gun”, alături de Liam Neeson, la 30 de ani de la finalul francizei cu Leslie Nielsen.
Chris Hemsworth și-a dorit foarte mult să joace într-un film regizat de Kevin Costner, însă a fost refuzat de starul din „Yellowstone”, acesta din urmă distribuindu-se în...
Rolul din "9 săptămâni și jumătate", film în care a jucat alături de Kim Basinger, l-a făcut pe Mickey Rourke unul dintre cei mai admirați bărbați din lume. La jumătatea anilor...
Zendaya a demonstrat de-a lungul timpului că este o adevărată regină a modei, iar ultima sa apariție la premiera filmului „Challengers” din Los Angeles nu face decât să confirme...
Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones au rămas singuri după ce copiii lor au crescut și au plecat la studii, fapt pentru care actorul a mărturisit că singura modalitate prin...
Naomi Watts și fiica ei, Kai, au fost în centrul atenției la o prezentare de modă care a avut loc în Brooklyn, Statele Unite ale Americii, cei prezenți fiind impresionați de cât...