Hugh Jackman le cere ajutor fanilor, impresionat de povestea unui puști nevăzător...
Gestul emoționant al lui Hugh Jackman după ce a aflat de povestea impresionantă a unui băiat nevăzător a devenit viral pe rețelele sociale.
Gestul emoționant al lui Hugh Jackman după ce a aflat de povestea impresionantă a unui băiat nevăzător a devenit viral pe rețelele sociale.
Charlize Theron, actrița în vârstă de 48 de ani, a reacționat după apariția zvonurilor potrivit cărora și-ar fi făcut lifting facial. Concret, ea a spus că nu a apelat la...
Gillian Anderson este una dintre cele mai apreciate actrițe la nivel mondial. A cunoscut faima cu rolul Dana Scully din serialul "The X-Files", iar de atunci nu a încetat să...
Kevin Spacey s-ar putea întoarce la cinema mai devreme decât se aştepta. Actorul în vârstă de 64 de ani, care tocmai a fost găsit nevinovat de agresiuni sexuale asupra a patru...
Serigrafii cu autograf ale tabloului „Five”, realizat de Johnny Depp în 2021, sunt vândute până marţi seara în beneficiul unei asociaţii de asistenţă în sănătate mintală, potrivit...
După ce zilele trecute s-a aflat că Margot Robbie a plătit ipoteca mamei sale după ce a câștigat primii bani serioși, iată că generozitatea actriței din "Barbie" se răsfrânge și...
Dame Judi Dench, una dintre cele mai cunoscute şi mai iubite actriţe din Marea Britanie, a declarat că vederea sa s-a deteriorat atât de mult încât nu mai poate vedea pe...
Daniel Craig, ultimul James Bond de până acum, încă nu și-a găsit înlocuitor pentru următoarele pelicule din serie. Producătorii încearcă să găsească cea mai bună variantă, iar...
Ryan Gosling este actorul care i-a dat viață lui Ken în noul film „Barbie” și a primit o mulțime de laude pentru felul în care a interpretat personajul. Cu toate acestea, potrivit...
Un autoportret al lui Johnny Depp înfăţişându-l pe starul de la Hollywood pe când se afla în toiul proceselor legate de căsătoria cu fosta soţie Amber Heard, a fost scos joi la...