Povestea lui Hugh Jackman. A fost clovn profesionist, deține un record mondial, a...
Hugh Michael Jackman este unul dintre cei mai admirați actori din lume. Starul din „X-Men” s-a născut la 12 octombrie 1968 în Sydney, potrivit Agerpres.
Hugh Michael Jackman este unul dintre cei mai admirați actori din lume. Starul din „X-Men” s-a născut la 12 octombrie 1968 în Sydney, potrivit Agerpres.
Sophie Turner și Joe Jonas și au ajuns în cele din urmă, după lungi dezbateri, la un acord cu privire la custodia celor două fiice pe care le au împreună. Willa și Delphine își...
Vestea că Gigi Hadid și Bradley Cooper formează cel mai nou cuplu de la Hollywood a surpris pe multă lume, însă cei doi se distrează de minune împreună, potrivit unor surse.
Daniel Day-Lewis și-a surprins fanii cu prima apariție pe covorul roșu la premiera filmului „She Came To Me”, la șase ani de când s-a retras din lumea actoriei. Starul britanic...
Au trecut 20 de ani de când Sofia Coppola a câștigat recunoașterea internațională cu al treilea ei film, multi-premiatul „Lost in Translation”, iar acum aceasta a revenit în...
Amber Heard a decis să se mute în Spania după ce procesul pentru defăimare pe care l-a avut cu fostul ei soț, Johnny Depp. Actrița s-a stabilit la Madrid împreună cu fiica...
În plină grevă a actorilor care denunţă pagubele create de inteligenţa artificială, actriţa Zelda Williams, fiica regretatului actor Robin Williams, a criticat abuzurile unei...
Geoffrey și Christian, fiii lui Roger Moore, actorul care a murit în 2017 și care l-a interpretat magistral pe James Bond, au participat la o licitație cu peste 180 de lucruri...
Arnold Schwarzenegger a mărturisit că a fost un tată strict când copiii lui erau în creștere. Invitat în emisiunea lui Jimmy Kimmel pentru a-și promova noua carte, "Be Useful...
Kim Basinger era, la un moment dat, una dintre cele mai admirate femei, mereu în centrul atenției pe oriunde mergea. În ultimii ani, frumoasa blondă a spus pas evenimentelor de...