Sofia Vergara, reacție după ce a fost acuzată că a abuzat de operațiile estetice...
Sofia Vergara, actrița în vârstă de 51 de ani, a reacționat după ce a fost acuzată că a apelat la operațiile estetice pentru a-și îmbunătăți aspectul fizic.
Sofia Vergara, actrița în vârstă de 51 de ani, a reacționat după ce a fost acuzată că a apelat la operațiile estetice pentru a-și îmbunătăți aspectul fizic.
Denzel Washington, actorul în vârstă de 68 de ani, a făcut declarații neașteptate despre Pauletta, cea care îi este soție de 40 de ani și căreia îi este recunoscător pentru tot...
Un succes internaţional, serialul israelian „Fauda” şi-a stabilit cel de-al treilea sezon în Gaza, cu un scenariu de răpire care a fost acum depăşit de amploarea realităţii...
Reese Witherspoon a trecut printr-un divorț în urmă cu câteva luni, ceea ce nu a fost ușor pentru ea, după cum recunoștea, iar acum numele ei continuă să fie asociat cu al altor...
Printre cele mai afectate persoane de moartea lui Matthew Perry, actorul care s-a stins la doar 54 de ani, sunt colegii lui din serialul "Friends". Cei șase nu au fost prieteni...
Courteney Cox a fost văzută în public, pentru prima dată de la moartea colegului ei din „Friends”, Matthew Perry.
Moartea lui Matthew Perry a venit ca un șoc pentru cei care l-au cunoscut, l-au admirat din fața televizoarelor și l-au iubit. Actorul s-a stins la doar 54 de ani. Pe lângă faptul...
Actorii serialului "Friends" au explicat luni că sunt "total devastaţi" de moartea actorului Matthew Perry, care l-a interpretat pe prietenul lor Chandler în serialul-fenomen...
Tara Reid, actrița cunoscută pentru rolul interpretat în „American Pie”, s-a săturat de speculațiile privind felul în care arată.
Dezvăluirile făcute de Jada Pinkett Smith au stârnit controverse printre fanii ei și ai lui Will Smith, iar acum actrița a ținut să precizeze că niciodată nu și-a înșelat soțul.