Arnold Schwarzenegger Arnold Schwarzenegger / Foto: Profimedia

Arnold Schwarzenegger, prima imagine după ce i-a fost montat un stimulator cardiac. Fanii, val de reacții: „Ești de neoprit, ești o legendă!”

Arnold Schwarzenegger, actorul în vârstă de 76 de ani, pare într-o formă fizică de invidiat într-o imagine postată pe Instagram, prima făcută publică după ce a dezvăluit că i-a fost montat un stimulator cardiac.

În urmă cu câteva zile, actorul a dezvăluit că a fost supus unei noi intervenții, în cadrul căruia i-a fost montat un stimulator cardiac.

Citește și: Arnold Schwarzenegger, imagini rare alături de iubita sa și de fiul lui, Christopher, în Austria. „Terminatorul”, selfie cu fanii

"Lunea trecută, am făcut o operație pentru a deveni un pic mai mult o mașină: mi s-a pus un stimulator cardiac. În primul rând, vreau să știți că mă simt grozav. Am avut intervenția luni, iar vineri eram deja la un eveniment de mediu alături de prietena mea, Jane Fonda. Nimeni nu ar fi putut spune că așa mi-am început săptămâna", spunea actorul care a trecut de-a lungul anilor prin trei operații pe cord deschis.

Acum, însă,  într-o fotografie postată pe Instagram, actorul apare stând pe un fotoliu, având o cămașă pe care o poartă deschisă, iar pe piept are un temporizator pe care scrie: „Pericol. Tensiune înaltă”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În descrierea fotografiei, acesta și-a exprimat recunoștința pentru mesajele de susținere primite de la fani, după ce a dezvăluit că a trecut printr-o nouă intervenție.

„Vă mulțumesc. Am primit atât de multe mesaje din toate colțurile lumii, însă mulți oameni m-au întrebat dacă acest stimulator cardiac va cauza probleme în ceea ce privește filmarea sezonului 2 al FUBAR. Absolut nu. Vom fi gata să filmam în aprilie”, a mai spus actorul, care a mărturisit, de asemenea, că trebuie să facă o pauză de la sport. 

Comentariile din partea fanilor nu au întârziat să apară: „Așa este Arnold. Puternic și și sănătos!”, „Ești un erou! Să fii sănătos!”, „Nimic nu te poate opri!”, „Ai trecut prin multe, vei trece și peste asta!”, „Ești cel mai bun!”, „Ești o legendă!” 

Citește și: Arnold Schwarzenegger, despre anii când rivalitatea dintre el și Stallone era puternică: „Ne purtam ca niște copii. Cine e mai musculos?”

Schwarzenegger a făcut primele două operații în 1997, când i-au fost înlocuite valva pulmonară și cea aortică. În 2018 și 2020 a trecut din nou prin același fel de intervenții. Acesta a explicat că țesutul care s-a cicatrizat în urma operațiilor a avut ca efect apariția bătăilor neregulate ale inimii. "Am rămas în contact cu echipa mea medicală și am fost la controlul anual pentru a vedea cum e inima mea. Asta e viața cu un defect genetic al inimii, dar nu mă veți auzi plângându-mă", a mai spus Arnold. "Nu-mi pot face antrenamentul serios în sala de sport pentru o vreme, dar luna viitoare voi fi gata 100% pentru noul sezon FUBAR", a mai declarat Schwarzenegger. În încheiere, acesta a spus că vrea să îi inspire și pe alții să se ocupe de sănătatea lor și să-și asculte medicii, iar pe cei care sunt în aceeași situație ca el, să-i încurajeze.

Citește și: Arnold Schwarzenegger, despre anii când rivalitatea dintre el și Stallone era puternică: „Ne purtam ca niște copii. Cine e mai musculos?”

Mama actorului a murit în 1998 tocmai pentru că nu a făcut operația de înlocuire de valvă de care avea nevoie.  “Mama mea a murit din cauza aceleiași probleme de valvă pe care am avut-o și eu. A refuzat operația. Întotdeauna a spus: ‘Dacă Dumnezeu mă vrea, mă poate avea’”, spunea Arnold acum ceva timp.

Programul Zilei

luni29.04
marți30.04
miercuri01.05
joi02.05
vineri03.05
sâmbătă04.05
duminică05.05
07:00 Devotion: Eroii aerului
11:35 inainte de apus
12:55 Misiune: Imposibila. Natiunea secreta
15:00 Eddie Vulturul
16:40 Bruce Lee: Nasterea dragonului
18:10 intoarce-te la mine
20:00 Fortele speciale
21:45 Intrusul
23:25 Un nou inceput
00:50 Joc diabolic
02:15 De ce el?
04:00 stiu ce-ai facut asta-vara
05:35 Ducele
07:05 Bruce Lee: Nasterea dragonului
08:35 intoarce-te la mine
10:25 Comanda
12:15 Invadarea lumii : Batalia Los Angeles
14:05 Casanova
15:50 Minti primejdioase
17:30 Fabelmans: Povestea unei vieti aparte
20:00 Iubesc pe cine nu trebuie
00:00 Praf si pulbere
01:15 Un om fidel
02:30 Misiuni periculoase
04:35 Datorie si onoare
06:10 Minti primejdioase
07:50 Iubesc pe cine nu trebuie
09:30 Invadarea lumii : Batalia Los Angeles
11:20 Un motan pe nume Bob
13:00 Regele Richard: Crescand campioni
15:20 Jumanji: Aventura in jungla
17:15 Fereastra secreta
18:45 Romantici anonimi
20:00 Barbati in Negru International
21:45 Secretul unei crime
23:30 Frati vitregi
01:05 Un taram ciudat
02:55 Jucatorul
04:40 Ce-ar fi daca?
06:15 Ceilalti
07:55 Romantici anonimi
09:10 Hidalgo si oceanul de foc
11:20 Barbati in Negru International
13:05 Copiii domnisoarei Peregrine: intre doua lumi
15:05 Misiune: Imposibila
16:50 Amor la Roma
18:15 Santinela
21:45 Patru nunti si o inmormantare
23:40 Goliat: in plasa minciunilor
01:40 John Wick: Capitolul 4
04:20 O politista irezistibila - Fugi daca poti!
06:00 Balada lui Jimmy McCabe
07:30 Patru nunti si o inmormantare
09:25 Impostorul
12:35 Now You See Me: Jaful perfect
14:30 Pixels: O aventura digitala
16:10 Iepurasul casei
17:45 Animale fantastice: Secretele lui Dumbledore
20:00 Pantera Roz
21:35 Infinit
23:15 Remuscare
01:10 Mafia Mamma
02:45 O ora de liniste
04:00 Cobra
05:25 O nunta exploziva
07:00 Indiana Jones si cautatorii arcei pierdute
10:15 Infinit
11:55 Pantera Roz
13:30 Jocul lui Ender
15:15 Ma dau in vant dupa cumparaturi
16:55 Cursa fara frane
18:20 Tenorul
20:00 Nanny McPhee: Marea infruntare
21:40 Alpha
23:20 Noapte alba
00:50 Salveaza-ma
02:15 Drumul
04:00 Cine pe cine iubeste
05:35 Hai sa fim politisti!
07:15 Alpha
08:55 Nanny McPhee: Marea infruntare
10:35 Cercul literar Jane Austen
12:20 Respect
14:40 Omul-Paianjen: intoarcerea acasa
16:45 Viata electrizanta a lui Louis Wain
18:30 Blonda de la drept
20:00 G.I. Joe: Snake Eyes
22:00 Total Recall. Memorie programata
00:00 Pizza cu lemn dulce
02:10 Baywatch
04:05 Fericirea incepe azi
05:40 Viata electrizanta a lui Louis Wain

Ultimele știri

Dominic Purcell
Dominic Purcell, incident teribil pe platourile de filmare. Actorul din „Prison Break” s-a fotografiat cu chipul plin de sânge: „Nu este machiaj!”

Dominic Purcell, actorul cunoscut pentru rolul interpretat în „Prision Break” și actualul soț al lui Tish Cyrus, și-a șocat prietenii...

hudson
Kurt Russell a fost figura paternă din viața ei. Ce spune Kate Hudson despre relația dificilă cu tatăl ei biologic, Bill Hudson: Nu am așteptări. Vreau doar să fie fericit

Actrița Kate Hudson se pregătește de lansarea primului ei album muzical, iar în acest context a făcut dezvăluiri timide despre relația pe...

Eva Longoria, împreună cu soțul ei, José Bastón, și fiul lor, Santiago/ Profimedia
Eva Longoria vrea să părăsească definitiv Hollywood-ul. Actrița din „Neveste disperate” plănuiește să se mute în Spania împreună cu soțul ei

Eva Longoria, celebra actriță din serialul „Neveste disperate”, și soțul ei, José Bastón, au decis să părăsească Hollywood-ul pentru a-și...

Partenerii noștri

Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și...

Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este...

Descarca aplicatia Digi24 Digi24.ro
Are 77 de ani, dar nu se sfiește să-și arate silueta în rochii mulate: „Sunt criticată zilnic pentru felul în care mă îmbrac”
Are 77 de ani, dar nu se sfiește să-și arate silueta în rochii mulate: „Sunt criticată zilnic pentru felul în care mă...

Are 77 de ani, dar nu se sfiește să-și arate silueta în rochii mulate: „Sunt criticată zilnic...

PeRoz.ro
Justin Bieber a postat o poza in care plange pe Instagram. Vezi care a fost reactia lui Hailey Bieber
Justin Bieber a postat o poza in care plange pe Instagram. Vezi care a fost reactia lui Hailey Bieber

Justin Bieber a postat o poza in care plange pe Instagram. Vezi care a fost reactia lui Hailey...

Utv.ro
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în piscină
O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în vacanță, după o baie în...

O fetiță de 10 ani a murit din cauza unei amibe mâncătoare de creier. Tragedia s-a întâmplat în...

Digi-World.tv
Oana Radu, dezvăluiri despre transformarea ei fizică: „I-am cerut mamei să vândă casa!” Artista își dorea să slăbească cu orice preț
Oana Radu, dezvăluiri despre transformarea ei fizică: „I-am cerut mamei să vândă casa!” Artista își dorea să slăbească...

Oana Radu, dezvăluiri despre transformarea ei fizică: „I-am cerut mamei să vândă casa!” Artista își...

ProFM.ro
”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului
”Execuție” în 21 de minute! VIDEO Ostapenko nu a suportat umilința și a izbucnit. Gestul făcut și la finalul meciului

Letona a fost eliminată din turneul de la Madrid.

DigiSport.ro
Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”
Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E adorabil!”

Reacția unui elefant când este spălat cu furtunul. Cascadoriile animalului au devenit virale: „E...

Digi-AnimalWorld.tv
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu 75% în 16 luni
Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere uluitoare de preţ cu...

Italia va avea un tren de lux numit „La Dolce Vita Orient Express”. De când va circula. Creştere...

Digi-Life.tv
Codin Maticiuc, reacție după ce a fost acuzat că sustrage bani din caritate: „Cam ăștia-s banii pe care aș putea să-i fur”
Codin Maticiuc, reacție după ce a fost acuzat că sustrage bani din caritate: „Cam ăștia-s banii pe care aș putea să-i...

Codin Maticiuc, reacție după ce a fost acuzat că sustrage bani din caritate: „Cam ăștia-s banii pe...

DigiFM.ro