matinalii digifm

Sezonul de toamnă debutează la Digi FM, din 11 septembrie

 Toamna începe cu un nou sezon plin de dinamism la Digi FM, radioul privat cu cea mai mare acoperire din România. După o binemeritată vacanță de vară, echipa Digi FM se reîntoarce la pupitru, cu forțe proaspete și mult entuziasm, pentru a le aduce ascultătorilor mixul perfect de informație, muzică de calitate și concursuri inspirate.

Luni, 11 septembrie, se strigă catalogul programelor mult așteptate și emisiunilor consacrate: gazdele Matinalului Digi FM, Miu și Ciuclaru, asigură doza de energie și bună dispoziție pentru întreaga zi și, împreună cu Radu Paraschivescu, Florin Negruțiu și Unguru Bulan, vor aborda și analiza, cu umor și ironie fină, cele mai proaspete și importante subiecte ale momentului.

La prânz, jurnaliștii Robert Kiss și Alexandru Rotaru le dau întâlnire ascultătorilor la “Audiență Națională”, emisiune difuzată de luni până joi de la ora 13:00 și la “Săptămâna Unu la Unu”, vinerea de la ora 13:00, pentru a comenta alături de invitați, principalele evenimente din actualitatea socio-politică.

Audiența Națională
Audiența Națională

De luni până vineri, între 17:00 și 19.00, Lucian Mîndruță este din nou pe aceeași frecvență cu ascultătorii Digi FM pe care îi invită să intre în direct pentru a-și face auzite opiniile și a dezbate cele mai fierbinți și controversate teme ale zilei.

Lucian Mindruta
Lucian Mîndruță

 Cu nerăbdare este așteptată cea mai nouă voce Digi FM, Alex Vidia, DJ cu peste 20 de ani de experiență în radio, care promite a fi gazda perfectă la ceas de seară,  de luni până vineri, de la 19:00 la 22:00.

Alex Vidia
Alex Vidia

Se anunță un sezon intens și pentru Vlad Craioveanu, Ramon Cotizo, Nono Semen, Alice Tudor, Marius Dobre, Dan T, Almud și Gabriel Cîndea pentru că vor fi on air, dar și online cu cele mai vizionate podcasturi, rubrici zilnice și pastile dedicate,  pe digifm.ro și pe platformele de socializare ale postului.

Vlad Craioveanu
Vlad Craioveanu

”Fiecare toamnă e ca un început de an școlar. Realizatorii se întorc la locurile lor, în grila de programe, pregătiți să fie ascultați. De cât mai mulți români”, spune ”dirigintele”, adică directorul de programe Cetin Rașit.

Redacția Digi FM aduce esențialul, concentrat în doar 5 minute de știri, din jumătate în jumătate de oră, în timp ce muzica din colecția de toamnă însoțește publicul de la prima oră a începutului de săptămână până la sfârșitul acesteia.

Așadar, din 11 septembrie, ascultătorii sunt pregătiți să deschidă radioul și să aleagă frecvențele Digi FM pentru că programele lor preferate revin în grila de toamnă, cu multe concursuri inedite și sute de premii inspirate. Ca să știi.

Informații suplimentare despre prezentatori și grila de programe sunt disponibile pe pagina: https://www.digifm.ro/.

Despre Digi FM

Digi FM este combinația ideală de știri, dezbateri de substanță, interviuri cu „oameni de colecție” și cea mai bună muzică. Alături de PROFM, cea mai longevivă stație radio din România, Dance FM și Digi24 FM, cele patru posturi fac parte din grupul DIGI | RCS & RDS, care mai deține și televiziunile Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice Digi World, Digi Life și Digi Animal World și televiziunile muzicale UTV, Music Channel și Hit Music.

Alte anunturi

Vizual comunicat de presă_Noaptea Muzeelor

Digi World prezintă „Ținutul Buzăului” - o trilogie documentară remarcabilă, proiectată în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor

Aflat la cea de-a XX-a ediţie, evenimentul de referință Noaptea Muzeelor se va...

Vizual Digi Communications (1)

Acțiunile Digi Communications N.V. vor fi incluse în indicii MSCI începând cu 31 mai 2024

Acțiunile Digi Communications (DIGI) vor fi incluse în indicii MSCI Frontier și...

DIGI se pregătește pentru lansarea serviciilor în Belgia

DIGI a făcut încă un pas în procesul de extindere internațională, odată cu...

DIGI_ (1)

RCS & RDS devine Digi Romania

Începând din data de 15 mai 2024, RCS & RDS, unul dintre principalii furnizori...